Până la adoptarea în anul 2011 a noii Legi a educaţiei naţionale, nu exista o prevedere care să stabilească, la nivel normativ, înregistrarea opţiunii elevilor pentru orele de Religie. Instituţiile şcolare urmau o practică uşor de contestat în presupoziţiile şi consecinţele sale: înscrierea din oficiu a elevilor la disciplina Religie şi permiterea, în principiu, a retragerii copiilor la cererea părinţilor (a lor, dacă au peste 16 ani). Angajând profesori şi hotărând orarul, şcolile fac o presupoziţie atât asupra identităţii religioase a părinţilor elevilor, cât şi asupra dorinţei ca odraslele lor să urmeze orele confesionale oferite de şcoală – două aspecte distincte. Cum instituţiilor le este interzisă prelucrarea datelor privitoare la identitatea religioasă (a se vedea dispoziţiile art. 5 alin. (5) al Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor), şcolile nu pot lua decizii în această materie decât arbitrar. Prin solicitarea unei adrese de scoatere de la orele de Religie, se impune părinţilor/ elevilor asumarea unei identităţi religioase, ceea ce încalcă libertatea de gândire, conştiinţă şi religie. Practica înscrierii din oficiu a elevilor la orele de Religie a constituit sursa a numeroase abuzuri documentate de organizaţii precum Solidaritatea pentru Libertatea de Conştiinţă şi Liga Pro Europa. Sintetizăm concluzia acestor cercetări: instituţiile şcolare împreună cu bisericile creează o formidabilă presiune asupra copiilor şi părinţilor pentru a-i supune pe aceştia la o educaţie religioasă cu un conţinut care se opune principiilor educaţionale menite să asigure interesul superior al copilului. în alţi termeni: sistemul de învăţământ românesc practică îndoctrinarea religioasă

Sistematic, de-a lungul anilor, organizaţiile dedicate respectării drepturilor omului şi ale copiilor şi un număr de organizaţii religioase au cerut schimbarea procedurilor în materie, care constituiau „starea de fapt” în lipsa vreunei reglementări legale.

Ţinând probabil cont de contestaţiile amintite, noua reglementare a educaţiei naţionale adoptată în 2011 a hotărât să pună capăt controverselor transformând practica în lege: „La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinţilor sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie”. Criticile la adresa acestui sistem de înscriere din oficiu nu au încetat, dar ele încetau să mai fie „ameninţătoare” pentru susţinătorii situaţiei de fapt.

In anul 2012, profesorul Emil Moise din Buzău a susţinut în faţa Curţii Constituţionale (CCR) neconstituţionalitatea acestei prevederi. în Decizia nr. 306 din acel an, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate. Iată, însă, că pledoaria profesorului Moise din 2014, într-o altă speţa pe care a adus-o în faţa CCR, a schimbat opinia judecătorilor constituţionali. Pe 12 noiembrie a.c., Curtea Constituţională a decis că articolul din Legea educaţiei naţionale privitor la înscrierea elevilor la disciplina Religie este neconstituţional. Judecătorii Curţii au ajuns şi ei, pe urma reclamantului, la concluzia că cererile cad în sarcina părinţilor care doresc pentru copiii lor participarea la ore confesionale în unităţile de învăţământ publice.

Hotărârea CCR produce o revoluţie. Ea va avea mari implicaţii asupra sistemului educaţiei religioase şi nu mai puţin, asupra capacităţii noastre de cunoaşte opţiunile confesionale ale populaţiei României. Nicio hotărâre legislativă nu ar fi avut puterea actualei opinii a judecătorilor constituţionali pentru banalul motiv că aceasta este prin natura ei schimbătoare. După evenimentul din 12 noiembrie a.c., intervenţia profesorului Emil Moise a fost celebrată timp de săptămâni de către militanţii pentru drepturile omului şi ale copilului.

Nu şi de „partea cealaltă”. Cităm comunicatul dat cu această ocazie în numele Bisericii Ortodoxe Române: „Patriarhia Română ia act cu mâhnire de decizia Curţii Constituţionale a României, discriminatorie şi umilitoare pentru ora de religie. Nu comentăm acum contextul sau împrejurările în care a fost luată această decizie, ci aşteptăm publicarea motivaţiei acestei decizii. [...] O majoritate a Curţii Constituţionale, neprecizată încă, a cărei motivaţie urmează să o cunoaştem oficial doar după publicarea Deciziei în Monitorul Oficial a schimbat existenţa într-un mod surprinzător şi contrar tradiţiei constituţionale şi legislative a României de până la acest moment. Astfel, Decizia Curţii Constituţionale induce ideea solicitării în scris de către părinţi a studierii Religiei de către copiii lor în şcolile de stat”. Şi mai departe: „Biserica Ortodoxă Română cheamă pe toţi credincioşii ei să apere şi să promoveze valorile credinţei creştine şi ale spiritualităţii româneşti, în relaţie cu instituţiile publice şi cu societatea românească în general”; „Este evident că se încearcă descurajarea participării elevilor la ora de religie prin măsuri birocratice excesive pentru majoritatea părinţilor acestora, favorizând, în schimb, o minoritate care nu acceptă ora de religie…”; „Desigur, Biserica nu poate contesta juridic în România această decizie, dar ea nu se lasă intimidată şi descurajată, ci va intensifica atenţia şi acţiunea ei pe diferite planuri pentru apărarea şi promovarea valorilor credinţei creştine în societatea românească de azi, agresată sistematic de secularismul antireligios, sub pretextul apărării libertăţii de conştiinţa”

Este de urmărit ce se va întâmpla în continuare. Hotărârea Curţii Constituţionale este obligatorie pentru toate instituţiile. Ca atare, din momentul publicării în Monitorul Oficial, Ministerul Educaţiei Naţionale ar trebui să o aplice imediat, cerând părinţilor care doresc pentru copiii lor educaţie religioasă să facă cereri în acest sens. Rămâne faptul că anul şcolar este în plină desfăşurare, iar sub această acoperire este probabil ca Ministerul să nu înceapă demersurile la care-l obligă noua situaţie.

Pot să apară şi surprize serioase, să le spunem, „politice”. Cel puţin aceasta sugerează comunicatul Patriarhiei prin subtextul său ameninţător. BOR vrea să afle care este acea „majoritate, neprecizată încă” a Curţii Constituţionale responsabilă de a fi decis într-un mod „discriminator” şi „umilitor”. Ea opune încă o dată, precum a tot făcut-o, pe majoritari şi minoritari. BOR cheamă credincioşii să promoveze valorile credinţei creştine nu doar în viaţa lor proprie, ci „în relaţie cu instituţiile publice”. Comunicatul Patriarhiei conţine o invitaţie la nesupunere civică lipsită de ambiguitate, fermă.

NRDO