Dacă tehnica în care Lia-Maria Andreiţă îşi realizează opera este tradiţională, în ceea ce priveşte limbajul avem de-a face cu o preocupare de a folosi semne foarte moderne. Este un limbaj simplu, care operează cu forme clare, cu raporturi cromatice tranşante şi care, tocmai fiind servit de această minuţioasă transpunere în haute-lisse, este cu atât mai pregnant liber, cu atât mai pregnant modern, îmbinând libertatea cu rigoarea; o anume rigoare, care este şi interioară, dar care este şi dictată de tehnică. (Alexandra Titu, critic de artă, 1989). Aparent, tapiseriile Liei-Maria Andreiţă trădează o artă mai ludică, mai pământeană redată în jocul de culori şi mişcare dar, la o privire atentă, compoziţia este extrem de strunită, dominând locul.