Acest rezumat al cartii Alice in tara minunilor de Lewis Caroll, ar trebui sa te indemne sa citesti in intregime povestea lui Alice, cu atat mai mult cu cat in aceasta scurta prezentare nu sunt incluse, glumele, jocurile de cuvinte, dialogurile si alte lucruri de pret ce fac aceasta carte atat de fermecatoare.

Alice se plictisea pe afara, langa sora ei cufundata in lectura unei carti, cand a zarit, deodata, un iepure alb imbracat elegant, avand un ceas de buzunar. Fascinata de acest lucru inedit, l-a urmarit pe iepure pana intr-o vizuina, din care a cazut intr-un put foarte lung. Dupa multa vreme, de-a lungul careia a atipit, s-a prabusit pe o gramada de vreascuri si frunze vestede, si, continuand sa se ia dupa iepure, a ajuns intr-o sala lunga si joasa, pe peretii careia se gaseau o multime de usi inchise. A gasit pe o masa din sala o cheita ce nu se potrivea insa la aceste usi, ci la una foarte mica, prin fereastra carei a zarit o frumoasa gradina. Isi dorea nemaipomenit de mult sa ajunga in acel minunat loc, dar nu incapea pe usita. Curand, a descoperit pe masa o sticluta pe care scria "Bea-ma". Alice a baut din ea si a inceput sa se micsoreze pana a ajuns sa aiba zece degete inaltime. Acum putea incape pe mica usa, dar nu mai putea ajunge la cheita ramasa pe masa. S-a pornit sa planga, dar a vazut in curand, sub masa, o cutiuta de sticla continand o prajitura pe care era scris "Mananca-ma". Sperand ca astfel se va inalta si va reusi sa ajunga la cheie, a gustat din prajitura.

Capitolul 2 - Balta de lacrimi

Dintr-o data, Alice a inceput sa se lungeasca, si sa se tot lungeasca pana cand a atins cu capul tavanul. Acum putea sa ia cheita de pe masa, insa era prea mare pentru a mai incape pe usita. Aceasta situatie i-a starnit plansul, iar lacrimile ei s-au adunat intr-o mare balta, ce se intindea pana in mijlocul salii.

Iepurele alb si-a facut iarasi aparitia, avand cu el, de aceasta data, niste manusi albe din piele si un mare evantai. Alice i-a cerut ajutorul, dar iepurele s-a speriat atat de tare incat a scapat manusile si evantaiul, si a luat-o de indata la sanatoasa. Alice a ridicat lucrurile de pe jos, si a inceput sa isi faca vant cu evantaiul intrebandu-se de aceasta zi era atat de deosebita de celelalte. Asa a ajuns sa-si spuna ca poate a fost schimbata intr-o alta fata in timpul noptii, mai ales ca nu-si putea aminti corect tabla inmultirii sau geografia, si nu mai reusea sa recite o poezie asa cum trebuia.

Vanturatul evantaiului a facut-o sa scada in inaltime pana a ajuns sa aiba doua picioare. A incercat din nou sa iasa pe usa mica, dar aceasta era in contnuare incuiata, iar cheia ramasese, inaccesibila, pe masa prea inalta. Apoi, a alunecat si a cazut in balta formata din lacrimile ei.

A intalnit un soarece ce cazuse si el in apa, dar l-a inspaimantat atunci cand a inceput sa-i vorbeasca despre pisica ei Dinah si despre un caine. Apoi, soricelul a promis ca ii va spune de ce uraste cainii si pisicile, si au inotat impreuna spre tarm, alaturi de alte animale ajunse in balta de lacrimi.

Capitolul 3 - Un concurs de alergare si o poveste lunga

Pentru ca animalele ce o insotisera pe Alice erau ude leoarca, s-au gandit la o cale de a se usca cat mai repede. Soarecele a incercat sa le spuna “cea mai uscata poveste” pe care o stia dar, pentru ca aceasta nu a fost bine primita de cei din jur, au cazut cu totii de acord sa inceapa un “cros / concurs de alergare Caucus”. Un dodo a desenat un cerc, o pista de alergare, pe care, din diferite locuri, fiecare a pornit sa fuga, la intamplare, fara a se sti clar cum, cine si de ce castiga.

Dupa jumatate de ora, cand toti s-au uscat, dodo a oprit cursa, hotarand ca toata lumea era castigatoare. Alice a avut inspiratia de a le darui drept premiu un degetar, gasit in buzunarul sau. Soricelul a decis ca acest singur premiu se cuvenea a fi dat fetitei.

Dupa acea, soarecele a pornit sa spuna povestea trista vietii sale, care, in mintea fetitei, era una cat se poate de reala. Atunci cand ascultatorii nu i-au mai dat atentie, soarecele s-a infuriat si a plecat. Celelalte animale s-au indepartat si ele dupa ce Alice a inceput iarasi sa vorbeasca despre pisica si cainele ei.

Capitolul 4 – Iepurele trimite o biletel (Bill) pe cos

Iepurele alb s-a intors la Alice pentru a-si lua inapoi evantaiul si manusile albe, dar Alice, desi a incercat sa-l ajute, nu a mai gasit drumul inapoi spre sala unde ramasesera acestea. Iepurele a confundat-o cu jupaneasa sa, Mary Ann (Mariana), si i-a poruncit sa se intoarca la casa lui pentru a-i aduce alte manusi si un alt evantai.

Alice a intrat in casa iepurelui alb si a gasit acolo o alta sticla cu o eticheta “Bea-ma”. Ea a inghitit din licoare, sperand ca se va mari, insa a crescut atat de mult incat abia mai reusit sa incapa in casuta, fiind nevoita sa-si un brat pe fereastra, si un picior pe hornul locuintei.

Furios, iepurele a sosit acasa si, cand a incearcat sa se strecoare inauntru prin fereastra, fetita l-a aruncat afara cu mana sa. Urecheatul i-a poruncit apoi lui Pat, servitorul sau, sa scoata afara din casa bratul lui Alice, aceasta fiind la randul lui azvarlit afara de catre fata. Apoi, o alta slujnica a iepurelui, o soparla pe nume Bill (in engleza, “biletel”) este insarcinata de acesta sa intre pe cos, fiind si ea azvarilta in aer de piciorul lui Alice. Dupa aceea au aruncat cu totii cu pietre in geamul casei, ce s-au transformat, ca prin minune, in prajituri. Fetita a mancat una din ele, devenind, din aceasta pricina, destul de mica pentru a se stecura afara din casa pe usa.

Ea a zbughit-o pe langa un grup de animale stranse in fata locuintei iepurelui alb (printre ele fiind si sorparla Bill), pana intr-un desis des. In acest loc, a gasit un catel care, fata de ea, parea a fi urias. I-a aruncat un bat cu care sa se joace, si a fugit degraba, pentru a nu fi calcata in picioare de jucausul animal.

Dupa ce a iesit teafara si din aceasta intamplare, a pornit sa caute ceva de mancat care sa o aduca inapoi la marimea ei normala. Atrasa de o mare ciuperca, s-a apropiat de aceasta si a zarit in varful ei o omida fumand dintr-o narghilea.