În 1953, Bataille încheia manuscrisul unei cărţi pe care va renunţa însă ulterior s-o publice într-o formă autonomă. În cei opt ani pe care-i mai are de trăit de la acea dată, Bataille va publica doar capitole ale cărţii sub formă de studii şi eseuri în diverse publicaţii. Gândită ca ultim volum al trilogiei Partea blestemată (alături de Consumarea şi de Erotismul), Suveranitatea va rămâne un text puţin cunoscut, dar decisiv pentru înţelegerea gândirii celui la care n-au încetat, decenii în şir, să se raporteze generaţii de filosofi şi scriitori francezi. Este o carte în acelaşi timp lucidă şi pasională, analitică şi poetică, strângând în jurul conceptului de suveranitate marile teme bataillene: moştenirea lui Nietzsche, non-cunoaşterea, miracolul, cheltuirea, transgresiunea, excesul, erotismul. Volumul oferă în acelaşi timp o interpretare originală a istoriei politice moderne (a comunismului, cu deosebire) din aceeaşi perspectivă a suveranităţii.