„îmbrăţișarea, prin credinţă contemplativă, a bucuriei vieţii viitoare dăruiește o mare fericire, iar ţelul vieţuirii pământești devine mai limpede. Toată această existenţă plină de osteneală devine mai ușor de îndurat întru răbdare, întru nădejdea că e aproape sfârșitul, când răsplătirile răbdării ne vor face nu numai să uităm aceste necazuri, ci chiar să ne pară rău că nu am suferit mai mult. în mijlocul tuturor nefericirilor și nestatorniciilor vieţii, nu e lesne să filosofezi asupra lucrurilor cerești, însă în acele răgazuri care sunt date de încercările căii vieţii, este de trebuinţă să vorbim despre cele cerești și să cerem stăruitor dobândirea fericirii întru împărăţia lui Dumnezeu”.