„Ochiul inimei” înseamnă ediţia a II-a, revăzută şi adăugită a celei din 1988, în anii grei de cenzură. Deşi pare scrisă într-un registru ludic-parodic, volumul are o mulțime de trimiteri alchimice, masonice, rozicruciene, religioase. Titlul, „Ochiul inimii”, este o sintagmă regăsibilă și în creștinism și în islam, fiind adevărata credință ce este devoțiune (inimă) și demers intelectual (ochiul). Iar ultima poezie, cu titlul 33, conține o predicție despre uciderea Cezarului de „idele calde” de către un geolog.