Am văzut lumina zilei în satul Berești-Tazlău și tot aici mi-am petrecut anii copilăriei și adolescenței, iar școala din sat, pe care am frecventat-o la momentul potrivit, a rămas o imagine vie și permanentă în sufletul meu. Bunul Dumnezeu m-a ajutat să continui studiile și să-mi desfășor activitatea în alte localități din țară, departe de meleagurile natale. Ceea ce nu a fost tocmai rău, experiența acumulată printre străini ajutându-mă să înțeleg mai bine că nimic nu poate exista fără istorie, oamenii locului fiind produsul a ceea ce a făcut din ei istoria, condiţiile social-economice şi politice, tradiţiile şi inevitabila trecere a timpului.

Astfel, ca fiu al Bereștiului, întotdeauna am fost stăpânit de gândul, ca în măsura în care voi putea, să-mi ajut consătenii să-și redescopere rădăcinile și istoricul principalelor instituții, precum şcoala și biserica, locuri binecuvântate, prin menirea de a ne deschide porţile minții, încă de la vârsta fragedă a copilăriei spre lumina cunoaşterii și vieții spirituale. în acest sens, sub semnul pasiunii pentru istoria locală, lucrarea de faţă se doreşte o completare la Monografia istorică a satului Bereşti-Tazlău şi o provocare pentru cei tineri, de continuarea demersului.

Cu toate că a scrie o monografie dedicată şcolii constituie o acțiune temerară, mai ales pentru un autor din afara sistemului de învăţământ, fie el şi fiu al satului, dificil şi plin de semne de întrebare, până la urmă dorinţa de a elabora monografia şcolii, într-un moment aniversar, a fost mai presus de orice obstacol. Dificultatea a constat atât în volumul mare de documente de arhivă ce au trebuit consultate, prelucrate şi interpretate, neexistând nicio schiţă monografică a şcolii, cât şi în parcimonia arhivei pentru cele mai multe dintre perioadele scurse. Cât priveşte semnele de întrebare, acestea nu sunt personale, ci aparțin mai curând acelora ce ar trebui să fie primii beneficiari a acestor file de monografie şi se referă la necesitatea recuperării acestor valori istorice şi culturale ale localităţilor în care ne-am născut, am crescut, am fost instruiţi şi educaţi să putem face primii paşi în viaţă. Din păcate se găsesc destui cârtitori, care să minimalizeze utilitatea acestora.

In asemenea conjunctură, nu întâmplător, mă vizitează întrebarea: cui prodest?

„Cel mai deştept cedează primul“, glăsuieşte o vorbă din popor… Se pare că nu fac parte din categoria celor „deştepţi“, de vreme ce continui să scormonesc arhivele în încercarea de a ne redescoperi istoria şi, în acelaşi timp, pe noi înşine, utopie care, recunosc, mă motivează.

Motivaţia punerii în pagină a lucrării de faţă, a fost determinată, în primul rând, de aniversarea, anul acesta, a 150 de ani de la înfiinţarea şcolii din satul Bereşti-Tazlău şi, nu în ultimul rând, din dorinţa de a nu se pierde puţinele date din documentele ce ne-au rămas, mai ales din perioada de obârşie, pentru a cunoaşte atât greutăţile prin care a trecut şcoala de-a lungul timpului, cât şi eforturile depuse de dascăli, pentru a ţine aprinsă făclia învăţământului în satele acelor vremuri de început, pe când moldoveanul Ion Creangă avea 27 de ani, prietenul său, l-am numit pe Mihai Eminescu, doar 15 ani, George Bacovia nici nu se născuse, iar vremelnicul vecin de la Tescani, l-am numit pe George Enescu, leat cu Bacovia, va ajunge aici pe când şcoala din satul Bereşti-Tazlău dispunea deja de un local nou şi modern, pentru acele timpuri.

Lucrarea îşi propune, de asemenea, să-i adăpostească între paginile sale pe cât mai mulţi, elevi şi dascăli deopotrivă, ale căror destine s-au împletit cu şcoala din Bereşti-Tazlău, deci o utilă contribuţie la cunoaşterea trecutului şcolii, dar şi a prezentului ei, dinamic sub toate aspectele, în procesul de formare şi educare a elevilor săi.

Cu privire la realizarea acesteia, intenţia a fost aceea de a alcătui o lucrare cu caracter descriptiv, abordarea subiectului respectând atât organizarea şi conţinutul învăţământului, cât şi încadrarea, pregătirea şi statutul cadrelor didactice, din perspectivă istorico-sociologică şi statistică.

Conştient fiind de vastitatea temei, la care se adaugă aspectul disipat şi incomplet al documentelor de arhivă, subliniez încă de la început că reconstituirea a suferit din cauza unor spaţii insuficient marcate, asemenea unui puzzle căruia, în trecerea timpului nu i s-au putut păstra toate piesele. Mai precis este vorba despre arhiva creată între anii 1865-1876, care nu s-a păstrat, iar cea din anii 1876-1954 este formată doar din cataloage, registre matricole şi de prezenţă a cadrelor didactice. Una din cauze, o aflăm tocmai dintr-un astfel de registru de prezenţă, din anul 1940, unde se găseşte un proces-verbal încheiat la data de 26 octombrie, de directorul şcolii, înv. Panaite Z. Condreţ. Din acesta rezultă că toţi învăţătorii fiind concentraţi, arhiva şcolii s-a predat, spre a fi păstrată, preotului Ion Goagă ¹⁾. Dar urmările conflagraţiei nu s-au oprit însă aici. în timpul războiului, cum avea să mărturisească fiica directorului, înv. Despina Condreţ, arhiva a mai trebuit să suporte şi consecinţele evacuării acesteia din calea frontului.

Metodele utilizate în cercetarea istorică au fost cele obişnuite: documentarea, analiza materialului şi construcţia istorică. Cu privire la documentare, mărturisesc că m-am aplecat cu insistenţă asupra tuturor documentelor şcolare, câte s-au păstrat, pentru a realiza o cât mai reală situaţie statistică, din care să se poată lesne observa dezvoltarea învăţământului bereştean, din anul înfiinţării şcolii(1865) şi până în prezent, timp de 150 de ani. Pentru aceasta am propus cititorilor următoarele repere cronologice, din perspectivă istorică:

̶ Şcoala Primară Mixtă (1865-1948);

̶ Şcoala Elementară Mixtă de Patru Ani (1948-1958);

̶ Şcoala Generală de 7 Ani (1959-1964);

̶ Şcoala Generală de 8 Ani (1965-1970);

̶ Şcoala Generală de 10 Ani (1971-1990);

̶ Şcoala cu Clasele I – VIII (1990-2003);

̶ Şcoala de Arte şi Meserii (2003-2010);

̶ Şcoala cu Clasele I –VIII (2010-2012);

̶ Şcoala Gimnazială Bereşti-Tazlău (2012-2015), structură cu personalitate juridică, din care mai fac parte şcolile: Tescani (I-VIII), Romăneşti (I-IV), Enăcheşti (I-VIII), Boşoteni (I-IV) şi Prisaca (I-IV).

îmi exprim convingerea că lucrarea, un omagiu adus şcolii la sărbătorirea unui secol şi jumătate de existenţă, va oferi celor interesaţi date şi informaţii despre această şcoală, în măsură să fie considerată un demers benefic pentru memoria colectivă a localităţii şi a tinerei generaţii, precum şi o pledoarie în favoarea ideii de educaţie, instruire, formare în spiritul adevăratelor valori intelectuale şi morale.

De altfel ̶ precum se ştie ̶ învăţământul primar, bine organizat, formează temelia solidă pe care se poate clădi viitorul tinerilor şi implicit al maturilor. El este ogorul în care încolţesc şi din care îşi iau primele picături de sevă toate acele energii individuale care, continuând să se dezvolte în gimnaziu, apoi specializate prin învăţământul profesional, liceal şi înălţate prin cel universitar, pot deveni tineri cu un nivel de conştiinţă socială suficient, pentru a face faţă rigorilor vieţii, în condiţiile actuale din ce în ce mai complexe, de a-i face să-şi cunoască în permanenţă trecutul, pentru a-i înţelege rostul în prezent şi chemarea lor în viitor.

Sau, cu alte cuvinte, şcoala primară condensează în ea o dramă existenţială, pe care jurnalista Petronela D. Popa – fiică a Bereștiului, o transfigurează, prin metafora ieşirii noastre „din basm“: „…dacă stau bine şi mă gândesc, primii ani de şcoală ̶ cu primele încercări de a înţelege lumea înconjurătoare, cu primele abateri de la reguli, cu primele adevăruri ascunse, cu primele deziluzii ̶ au echivalat cu izgonirea mea din Edenul copilăriei, pentru a deveni OM pe Pământul maturităţii“.

Autorul