Centru mistic, dogmatic si liturgic al Ortodoxiei ecumenice, „gradina a Maicii Domnului”, citadela monahismului si spiritualitatii ortodoxe, Sfantul Munte al Athosului n-a incetat de peste o mie de ani sa fascineze si sa intrige. Din acest spatiu spiritual vine si aceasta carte de „dialoguri” duhovnicesti. Locul agorei Atenei antice de la poalele Acropolei il iau „agorele” monastice de la poalele Athosului, „dialogurile” avand drept obiect al „apologiei” nu „filozofia”, ci „filocalia”, nu barbatul drept al cetatii, ci omul sfant al lui Dumnezeu Cel Sfant.
Impletind fericit spontaneitatea evenimentului consemnat (nu regizat) si patosul liric al confesiunii cu incandescenta experientei mistice si rigoarea demonstratiei teologice,
Dialogurile la Athos datorate monahului Teoclit Dionisiatul, cea mai prolifica personalitate teologica a Athosului contemporan, alcatuiesc o veritabila „suma” a traditiei spirituale ortodoxe in intreaga ei profunzime si sublimitate. Pledand cu patos si radicalism in favoarea maximalismului ascetic, a verticalismului contemplatiei, a introversiunii si personalismului autenticului etos ortodox, ele destrama in termeni implacabili iluziile, platitudinea si inconsistenta „crestinismului” „modern” secularizat al epocii noastre.
Cuprins
Teoclit Dionisiatul sau „prologul” in Grecia al dialogurilor” la Athos (diac. Ioan I. Ica jr)
Nota asupra editiei a doua a traducerii romanesti
*
I. Monahismul Sfantului Munte
*
II. Teologia rugaciunii mintii
*
Anexa: Sfintii Parinti despre rugaciunea lui Iisus
Postfata. Intre Athos si Atena: note pe marginea unei dispute (diac. Ioan I. Ica jr)
Lucrarile monahului Teoclit Dionisiatul