Mai mult, un cincinal mai tarziu, la strigarea canonica a Romaniei literare, Arghezi a luat premiul II pentru poezie, la o distanta considerabila de Eminescu, dar si de urmatorul clasat (Bacovia), cu care probabil ca Arghezi isi va disputa in urmatorii ani suprematia pe taramul liric al veacului trecut. Si totusi, chiar daca Arghezi a strans puncte din toate partile, se vede treaba ca la clasamentul adevarului poetul nu sta tot atat de bine. De la voluminosul eseu al lui Nicolae Balota incoace, exegetii poetului au cam somat. Au aparut in ultimele trei decenii, nu-i vorba, numeroase comentarii, unele meritorii - acelea semnate de Ilie Gutan, Stefan Melancu sau Marin Besteliu, de pilda -, majoritatea insa mediocre. Si, oricum, cert este ca dupa 1989 nu am avut parte de o remaniere de proportii a imaginii poetului. O asemenea remaniere nu-si propune sa demareze nici Simona Constantinovici*, autoarea unui recent Dictionar de termeni arghezieni, cunoscuta insa mai mult ca poeta si prozatoare. Dar, chiar si asa, cele doua opuri constituie cu adevarat un eveniment pentru fanii lui Arghezi. Asta cu toate ca, in Argumentul lucrarii, autoarea isi revendica pretentii prea de tot modeste, marturisind ca intreprinderea "inclina balanta mai mult spre studiul lexicografic, de "semnalare lingvistica", decat spre cel hermeneutic, stilistic sau de alta natura". Fara indoiala, cartea nu-i un dictionar "hermeneutic"; dar e foarte bine ca nu este. Altminteri, ma tem ca Simona Constantinovici ar fi fost obligata la o selectie drastica a contextelor inregistrate si, eventual, comentate - ceea ce ar fi pus sub semnul intrebarii insusi statutul de "dictionar" al proiectului. Asa insa cititorul are la indemana un dens material prefabricat pe care-l poate asambla dupa plac. Iar, pe de alta parte, nimic nu o impiedica pe autoare sa dea mai apoi un studiu "hermeneutic" asupra poetului. Pana atunci insa, cateva cuvinte despre cartea de fata. Desi afirma ca si-a ales ca model Dictionarul limbii poetice a lui Eminescu (aparut in 1968, sub coordonarea lui Tudor Vianu), Simona Constantinovici si-a limitat lucrarea la descrierea "termenilor", adica a vocabularului poetic. Si pe buna dreptate, caci nu prea vad cum ar fi putut include intr-un dictionar unic toate procedeele stilistice argheziene. Cu rimele, treaca-mearga, problema s-ar fi rezolvat cumva, insa nu-mi dau seama cum ar fi fost repertoriate fenomene mai complexe precum torsiunile sintactice ori schimbarile de accent. Mai ales ca pana si in situatia data anumite elemente ridica probleme. De pilda, nu stiu daca locul particulei a care intra in constructia infinitivelor ("a dospi in matca") ori a locutiunilor ("Logodnica de-a pururi, sotie niciodata") era chiar in capul dictionarului; mai firesc mi s-ar fi parut ca acestea sa fie inregistrate odata cu respectivele verbe sau locutiuni. Dar, dincolo de aceste mici sicane, trebuie sa recunosc ca cercetarea Simonei Constantinovici se desfasoara aproape impecabil. Trecand peste faptul ca autoarea a cartografiat de una singura un material imens, definitiile termenilor sunt precise si clare, decupajul contextelor e pe deplin concludent, iar trierea materialului (atunci cand e cazul) e facuta cu un bine venit spirit critic. Am o singura obiectie de ansamblu. Si nu e vorba aici de absenta volumelor de proza sau de publicistica argheziana - carenta pe care Simona Constantinovici si-o asuma deschis, promitand sau macar sperand intr-o completare ulterioara a lucrarii. M-a mirat insa optiunea autoarei pentru editia "canonica" de Scrieri (mai exact, pentru poemele incluse in primele 4 volume, aparute in 1962 si 1963) in detrimentul "editiei Caraion" (de fapt, e vorba aici tot de o editie Pienescu; Caraion a scris doar celebra prefata din 1980). E drept ca editia Scrieri a aparut sub supravegherea directa a poetului; insa, fiind vorba de o editie antuma (Arghezi, sa ne reamintim, a murit in 1967), ea nu cuprinde toate poemele sale, iar efectele acestei omisiuni se resimt de-a lungul Dictionarului. Astfel, daca la cuvantul "manta" am recitit cu placere versurile din Nehotarare ori din primul Cantec cu gura-nchisa, m-a surprins, in schimb, absenta unui pasaj extraordinar dintr-una din cele mai criptice poezii argheziene, Psalmul mut (aparut in Ritmuri, 1966): "Pribeag prin cimitirul a tot ce nu se stie,/ Ti-ai prins mantaua-n cripta, crezand ca de stafie,/ Ca mortul de sub tine te trage indarat". Ce-i drept, chiar si cu asemenea lacune, Dictionarul Simonei Constantinovici ramane printre cele mai bune contributii la bibliografia argheziana din ultimele decenii. Si, totodata, o lectura captivanta. Caci, desi proiectul se adreseaza in primul rand specialistilor, simpla juxtapunere a versurilor genereaza uneori, fie si numai prin jocul hazardului, poeme de-a dreptul fascinante. Iata, de pilda, ce gasim la termenul "chef": "Barbat de mare vaza la centru si la sef/ El guverneaza, neica, energic, dupa chef"; "Am auzit odata ca mai-marii/ Se sarutau la chef cu lautarii/ si ca treziti, a doua zi, de greata,/ Ii trimiteau la streanguri cu dis-de-dimineata."; "Mai baga-ti trisca-n bete,-ncrezutule zevzec./ N-am nici un chef cu tine la fluier sa ma-ntrec."; "Dintr-un drang cu limba franta/ El s-a pus pe chef si canta,/ Undeva, printr-un ungher,/ La umbrela, la cuier"; "si convoiul, ca sa-mi placa,/ In loc sa ma planga, joaca/ Hora mare si marunta,/ Ca la chef si ca la nunta". Prin urmare, dictionarul Simonei Constantinovici ofera fiecarui cititor - filolog au ba - ocazia de a strabate la pas lumea lui Arghezi. Si asta fara a pierde din vedere, fireste, poezia sa.