Mintea curăţită este cea eliberată de diverse patimi care pentru minte sunt ca o tină, sunt noroi. Ea poate fi întinată prin imagini, închipuiri, reprezentări, cugetări ori gânduri. Acestea din urmă o fac să fie concentrată spre cele pământeşti şi stricăcioase, ele devenind singurul conţinut al ei, de care se alipeşte în final ca şi cum ar constitui unica realitate. La astfel de patimi care vin să întineze mintea face referire Ioan Damaschin: „necinstirea , reaua credinţă - erezia sau oricare altă credinţă, blasfemia , osândirea/critica aspră , clevetirea , întristarea iraţională , frica , laşitatea , slava deşartă , mândria , ipocrizia , minciuna , necredinţa, nemulţumirea/nerecunoştinţa , cârtirea , părerea de sine , aroganţa/seriozitatea plină de importanţă/împăunarea , iubirea de stăpânire , neruşinarea , nesimţirea , linguşirea , prefăcătoria , ironia , dedublarea , iubirea de sine , reaua obişnuinţă şi viclenia ”.
Izvorul principal al tuturor acestor patimi sunt alte trei patimi mari: „neştiinţa , uitarea şi trândăvia. Rădăcina acestor trei patimi din urmă este plăcerea sub întreitul său chip: iubirea de plăcere , iubirea de slavă şi iubirea de arginţi ”.