Povestea tuicii
- Carte in stoc la furnizor
- Livrare estimativă în 10 zile
Cartea prezintă o istorie a băuturilor spirtoase, sub numele prin care sunt cunoscute în România: ţuică, pălincă, horincă, vinars sau rachiu. Este descris procedeul distilării din vremurile de demult, atât în lume cât şi în Ţările Române. Conţine deopotrivă mărturii adunate de antropologi şi horticultori, alături de hotărâri ce au declanşat revolte săteşti în ceea ce priveşte producţia de ţuică sau comercializarea. Mărturiile antropo-culturale însă cuprinse în aceast scurt istoric, traversează Vechiul Regat dâmboviţean şi argeşean, prin Oltenia şi Ardeal, prezentându-se întregul proces, cu cele trebuincioase fierberii şi preparării acestei „licori vrăjitoreşti”. Acestui medicament, a cărui reţetă se moşteneşte, îi sunt închinate sărbători, păstrându-se astfel tradiţia băuturii valorificate muzeistic. Cea de a doua parte a cărţii conţine nume şi vorbe despre ţuică sau alte tării româneşti, care vin în completarea ilustraţiilor.