Marian Rădulescu e un îndrăgostit iremediabil de cinema. Dar şi un căutător al desăvârşirii lăuntrice, care ştie să-şi păstreze busola spirituală în aventura prin hăţişurile ademenitoare ale artei a 7-a. Cel de-al doilea volum al său de eseuri cinematografice, Pseudokinematikos 2, confirmă această dublă consacrare, sesizabilă încă din cartea sa de debut. Dar mai sunt compatibile, la începutul acestui mileniu al marilor disensiuni, cele două coordonate – filmică şi religioasă? Marian Rădulescu ne arată că da, ori, mai bine zis, alege chiar el filmele în care cele două dimensiuni – cultura omului din afară şi cea a omului lăuntric – intră în dialog. Pentru a ajunge, astfel, pe căile subiective ale unor note de lectură, la piesele de rezistenţă ale istoriei filmului, cele care au modelat şi vor continua să modeleze generaţii.
Elena Dulgheru