Studiul limbii române are o însemnătate cu totul deosebită în formarea tineretului şcolar. Este ştiut faptul că principala sarcină a ciclului primar este aceea de a-i familiariza pe elevi cu cele mai eficiente tehnici şi instrumente ale activităţii intelectuale, iar cele mai importante instrumente ale activităţii intelectuale sunt cititul şi scrisul. A învăţa pe micii şcolari să scrie şi să citească înseamnă a-i învăţa cum să înveţe folosindu-se de aceste instrumente de cunoaştere.

Am conceput această lucrare, plecând de la importanţa însuşirii corespunzătoare a limbii române fără de care nu poate fi concepută evoluţia intelectuală viitoare la celelalte obiecte de învăţământ şi continuarea, în orice fază a existenţei, a procesului de învăţare.

Cititul, ca mijloc de exprimare, de comunicare, are o evidentă funcţie de cunoaştere, însoţind întreaga activitate de învăţare. Este de necontestat faptul că, cel puţin în primele clase ale şcolii, elevii care sunt buni la limba română, în cele mai multe cazuri, sunt buni şi la celelalte obiecte de învăţământ, astfel înlăturându-se insuccesele şcolare la celelalte discipline. De aceea este necesară însuşirea corectă a citirii încă din primele zile ale şcolarizării, învăţare care presupune cunoaşterea şi respectarea unor reguli de bază ale citirii. încălcarea acestor reguli este sursa greşelilor.

Prin întregul său conţinut, în special prin conţinutul textelor de lectură, prin tematica activităţilor de dezvoltare a vorbirii, citirea are o contribuţie din cele mai de seamă la cultivarea unor calităţi morale elementare în rândul şcolarilor. Complexitatea funcţiilor citirii în ciclul primar a determinat conturarea unor laturi distincte ale acestei discipline şcolare, care ţin seama atât de funcţiile arătate cât şi de etapele realizării lor, potrivit particularităţilor de vârstă ale elevilor. Astfel, în clasa I, cititul se constituie într-o disciplină specifică, căreia îi dedic o atenţie specială în cadrul acestei cărţi.

Cititul, ca instrument al oricărei activităţi intelectuale, îşi justifică şi mai mult valoarea în condiţiile revoluţiei ştiinţifice şi tehnice actuale. Cu toată amploarea pe care au luat-o mijloacele audio-vizuale în difuzarea culturii, cartea a rămas şi va rămâne unul din cele mai importante mijloace de autoinstruire, de formare a omului. Mai mult decât oricare dintre tehnicile audio-vizuale prin care sunt transmise cunoştinţe diferite, lecturarea cărţii oferă cititorului, pe lângă satisfacţiile ce le aduce orice noutate, prilejuri unice de reflecţie, de meditaţie; ea angajează valori formativ-educative care se răsfrâng în întregul comportament al cititorului. Acesta reprezintă, de fapt, un argument în plus pentru a susţine ideea că cititul reprezintă unul dintre cele mai de preţ instrumente ale activităţii intelectuale. El se află, neîndoielnic, printre cele mai răspândite şi intense activităţi ale omului contemporan. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în epoca noastră, numărul exemplarelor de cărţi, reviste, ziare, etc., creşte în progresie geometrică.

Se poate afirma, nu fără temei, că întreaga evoluţie a elevilor, atât în şcoală cât şi în viaţă, depinde de măsura în care ei şi-au însuşit cititul până la nivelul la care acesta să constituie un mijloc de autoinstruire. De felul în care elevii şi-au însuşit în clasa I capacitatea de a citi, depind randamentul şcolar şi prevenirea rămânerii în urmă la învăţătură sau a părăsirii/abandonării timpurii a şcolii.