„ Spiritual vorbind, Teodor Baconschi e un conservator de vână creştină privind cu mefienţă la spectacolul modernităţii. Superstiţia progresului îl irită, laicizarea crescândă o deplânge, tirania mass-media o repudiază, iar exhibiţionismul de pe reţelele de socializare îl predispune la stenahorie. în fond, nu se simte în largul lui în epoca noastră, având ceva dintr-un intrus care nu poate rezista prezentului decât criticându-l. Numai că în Teodor Baconschi întâlnim un critic moderat, fără vehemenţe polemice, tonul său neatingând vreodată intensitatea diatribei. Mai mult, autorul nu are predispoziţii elegiace şi nu-l poţi bănui că aureşte trecutul în numele anomaliilor prezentului. De altminteri, de la un intelectual care şi-a dat doctoratul cu o teză despre tema râsului în patristica greacă nu te poţi aştepta la mina posacă a unui observator atrabiliar, care zugrăveşte totul în tente negre. Teodor Baconschi nu e un spirit morocănos otrăvit de amărăciune, ci o fire mansuetă judecând cu clemenţă aberaţiile contemporane. în ciuda strâmtorării sufleteşti pe care o resimte în mijlocul epocii, i se potrivesc cuvintele pe care Carl Schmitt, într-un acces de luciditate sufe­rindă, le scria în franceză în jurnalul ţinut în anii de ocupaţie: «Tout ce qui arrive est adorable».“

Sorin Lavric

„ Necunoscuţi nouă înşine şi altora, cucerim pas cu pas un spaţiu necunoscut lui însuşi şi nouă înşine. S-ar spune că necunoscutul nu se opune cunoscutului, cât aptitudinii de a re-cunoaşte.

[…]

Admit că poziţiile rigid «tradiţionaliste» au defectul paseismului. Ele preamăresc banalitatea trecutului preferabil: «„înainte era mai bine», «un nou Ev Mediu» şi celelalte. Or, atâta timp cât trecutul recent duhneşte de barbaria bolşevică, e aproape imposibil să nu fii relativ mulţumit cu situaţia prezentă. Când vii din iad, purgatoriul e plin de miresme.

[…]

Ca orice pesimist care se respectă, nutresc încă speranţa că scandaloasele patologii ale spiritului comunitar pot fi vindecate: prin curajul de a pipăi cauzele sale profunde, dar şi prin satirizarea noului conformism «religios», intim legat de postmodernitatea dogmatică şi de absolutizarea tuturor «drepturilor», în detrimentul oricăror «responsabilităţi». Invocarea generică a «drepturilor» e doar o sursă de flaterie narcisică. într-un asemenea aranjament unilateral, locul cetăţenilor lucizi e ocupat de «idioţii utili», care nu mai sunt aserviţi prin ucaz (ca înainte de 1989), ci prin beţia «opiniei» fără urmări. Se cuvine să trecem de la democraţia originală, la cea originară, care aşază cetăţeanul în mijlocul cetăţii. Dacă vom continua să ne exercităm «drepturile» în detrimentul cadrului teologico-politic furnizat de naţiune, dacă tirania majorităţii hipnotizate se va agrava prin deriva parlamentarismului demagogic, atunci partea asiatic-infantilă a sufletului nostru colectiv o va sufoca pe cea europeană, maladiv slăbită de comunism.“

TEODOR BACONSCHI