Precum publicatia pe care a continuat-o (Revista Româna de Drepturile Omului), Noua Revista de Drepturile Omului a publicat relativ frecvent analize referitoare la masurile represive luate împotriva membrilor Miscarii de Integrare în Absolut (MISA) si a liderului ei spiritual, Gregorian Bivolaru. Atentia redactiei a fost motivata de gravitatea acestor actiuni, desfasurate, daca ne limitam la elementele verificabile, începând cu anul 1996 si având ca moment culminant actiunile brutale si larg mediatizate din 18 martie si 1 aprilie 2004. Nu este o exagerare sa calificam „cazul MISA” drept una dintre cele mai serioase încalcari ale drepturilor omului din România postcomunista. în anul 2005, Curtea Suprema Suedeza i-a acordat liderului spiritual al MISA azil politic. în anul 2013, I.C.C.J. l-a condamnat pe Gregorian Bivolaru la 6 ani închisoare, in absentia, într-un proces caruia i se poate reprosa lipsa de corectitudine. De altfel, la 23 iunie 2015, Tribunalul Bucuresti a stabilit ca emiterea mandatelor de interceptare a convorbirilor lui Bivolaru, depunerea si utilizarea înregistrarilor în dosarul în care a fost judecat si condamnat de I.C.C.J. sunt ilegale. Anterior, la 16 septembrie 2014, CEDO condamnase statul român pentru încalcarea dreptului la libertate si la siguranta si a dreptului la respectarea vietii private si de familie a Danei Atudorei (membra MISA). Curtea de la Strasbourg i-a acordat petentei suma de 15.600 euro (Hotarârea CEDO a fost publicata în NRDO nr. 4/2014).
în paralel cu aceste ultime evolutii, la Cluj, s-a judecat procesul a 21 de membri MISA acuzati în principal de trafic de persoane. La 11 februarie 2015, instanta Tribunalului Cluj, având ca presedinta pe judecatoarea Ariana-Lacrimioara Ilies, i-a achitat pe toti inculpatii. Recent a fost facuta publica motivarea instantei. Acest document impresioneaza prin tonul drastic si ferm al judecatii. Decizia pare un adevarat rechizitoriu la adresa organului de urmarire penala, DIICOT, si a institutiilor care au asistat Directia în cauza supusa judecatii.
Instanta anunta la început ca se va abtine sa descrie actul de sesizare, cum ar fi trebuit sa procedeze, caci din dosarul enorm, de peste 1.000 de pagini, doar o treime este relevanta, celelalte parti fiind un eseu al unui preot si o analiza psihologica despre fenomenul MISA – cu un rezultat imprecis, echivoc.
Solicitarea facuta Jandarmeriei Române de catre Procurorul General al Parchetului Curtii de Apel Bucuresti de a se pune la dispozitie trupe pentru perchezitionarea a 16 imobile unde s-ar fi desfasurat trafic de droguri si prostitutie, continea, afirma instanta, „elemente false referitoare la ancheta”. Aceste efective speciale „au fost înarmate si au procedat la efectuarea unor perchezitii barbare”. Obiectele personale ridicate nu aveau legatura cu obiectul perchezitiei, „iar persoanele identificate în imobilele perchezitionate au fost supuse unui regim de tortura psihica si chiar fizica ore în sir”. Perchezitiile „au încalcat toate dispozitiile procesual penale” care reglementeaza aceasta institutie. Jandarmii au escaladat gardurile, zidurile, au spart usile, ferestrele, fara sa dea explicatii cu privire la motivul acestor descinderi. Ei „au instituit un sentiment de teroare, de panica în rândurile ocupantilor acelor case, lucru care este în afara legii si care încalca flagrant dispozitiile acestui articol”. A fost încalcat Codul de procedura penala, caci persoanele gasite în acele imobile au dorit sa deschida încaperile care erau închise, „dar jandarmii au ignorat faptul ca li se ofereau cheile si au spart cu salbaticie usi, ferestre si alte cai de acces”, ignorând rugamintile locatarilor.
Constatarile tehnico-stiintifice în domeniul psihologiei judiciare au fost solicitate de procurori ilegal, caci nu exista pericolul disparitiei probelor. în cazul „expertului” Tudorel Butoi, si societatii sale S.C. Croma SRL, organul de urmarire penala „a încalcat în mod flagrant” Codul de procedura penala prin numirea unui angajat al unei societati comerciale. Cel în cauza nu avea calitatea de specialist în psihologie judiciara, era doar parte interesata într-un „contract oneros”, care „si-a asumat în mod ilegal aceasta calitate”.
Este relevant, adauga instanta, „ca introducerea acestor asa-zise constatari tehnico-stiintifice în dosarul Parchetului s-a facut dupa o lunga perioada de timp de la efectuarea perchezitiei la locuinta partilor”, ca urmare, „rolul lor a fost în mod evident acela de a „confirma” si nu de a orienta comportamentul institutiilor stalului, asa cum ar fi fost firesc”. „Specialistii” au fost alesi de DIICOT astfel încât sa garanteze rezultatul demersului. Ei au preluat teoriile deja elaborate de Parchet. Citam: „Niciuna dintre aceste asa-zis «expertize» nu îndeplineste criterii elementare de profesionalitate”.
Judecatoarea Ariana-Lacrimioara Ilies invoca „absurditatea acuzatiilor” si „caracterul represiv al acestei actiuni a autoritatilor împotriva membrilor si simpatizantilor MISA, a caror libertate de constiinta este astfel grav încalcata”. Scopul real si evident al rechizitoriului si a trimiterii în judecata a inculpatilor nu ar fi fost tragerea lor la raspundere penala, „ci desfiintarea acestei scoli de yoga prin descurajarea membrilor ei de a îsi exercita libertatea de constiinta”. Citam în continuare: „nimic nu dovedeste mai bine fabricarea unei grave actiuni represive împotriva membrilor si simpatizantilor MISA decât aceasta inconsistenta a acuzatiilor. în ciuda sutelor de politisti, procurori, agenti SRI care au lucrat la caz si a sumelor imense de bani cheltuite pentru aceasta ancheta, tot ce s-a obtinut au fost câteva declaratii ale unor adulti care au pus semnul egal între traficul de persoane si munca voluntara pe care ei sustineau ca ar fi efectuat-o în cadrul locuintelor numite „ashram”, unde au ales sa locuiasca din proprie initiativa, la solicitarea lor”. Judecatoarea observa ca toti au cerut sume mari ca despagubire invocând ca ar fi fost traficati, „cu toate ca au fost liberi sa paraseasca respectivele locuinte când au dorit aceasta si cu toate ca nu exista minime dovezi ale constrângerii lor în sensul depunerii vreunei activitati. „Muncile” pe care le reclama reclamantii erau efectuate de catre ei ca persoane majore, dotate cu discernamânt si constau în activitati inerente unei comunitati care se autoadministreaza”.
Un ultim citat, reprodus, caci miza sa depaseste aceasta speta este: „Plasarea activitatilor specifice ale membrilor si simpatizantilor MISA sub titulatura traficului de persoane aduce atingere de la început legalitatii rechizitoriului DIICOT, întrucât legalitatea incriminarii exclude interpretarea legii penale prin analogie asupra unor fapte neprevazute de lege. Este evident ca incriminarea traficului de persoane nu a avut ca scop interzicerea activitatii voluntare sau a dreptului grupurilor de a-si defini o viata comunitara proprie”.
In prezentarea noastra, citatele domina comentariul întrucât continutul hotarârii instantei de la Cluj este mai elocvent decât ce reusim sa spunem despre ea. Se poate ca unui cercetator al jurisprudentei românesti, acest tip de „acuzare a acuzarii”, în orice caz neobisnuit, sa i se para si excesiv. Nu astfel va parea unui cunoscator al faptelor. Toate calificarile instantei, privind brutalitatea descinderilor si încalcarea procedurilor legale, pâna la lipsa de profesionalism si la interpretarea eronata a textelor juridice descriu cu acuratete actiunea „sutelor de politisti, procurori, agenti SRI care au lucrat la caz” si au cheltuit „sume imense de bani pentru aceasta ancheta” într-una dintre cele mai serioase încalcari ale drepturilor omului din România postcomunista.

NRDO