Pagini de ziar, pagini de carte. In varful penitei nr. 18
- Carte în stoc
- Livrare estimativă în 2 zile
Precum apele legănate ale Someşului duc la vale istoria plină de frumuseţi a meleagurilor natale, lăsând loc prezentului şi viitorului, la fel, Ioan Mititean vorbeşte în cărţile sale despre importanţa şi rolul pe care cultura trebuie să-l ocupe în viaţa noastră. Precum albinele adună rodul florilor, îndulcindu-l mai apoi în miere, la fel, Ioan Mititean, împreună cu soţia lui, Lucreţia Mititean, au adunat, prin dăruirea cu care au slujit de-a lungul vremii cultura, roade care se văd prin modul în care se prezintă astăzi generaţiile de elevi cărora le-au fost dascăli. Dragostea pentru neam şi ţară, pentru frumuseţea sărbătorilor culturale se vede în fiecare rând scris în această carte de Ioan Mititean. Autorul nu a lăsat lucrurile la voia întâmplării ci, precum cronicarii, a aşezat fiecare eveniment important din viaţa năsăudenilor, fie el cultural, religios, educativ sau social, în articole pe care mai apoi le-a aşezat în cărţi. Nu mai puţin de 18 volume vorbesc, iată, despre vrednicia năsăudenilor. Dacă nu ar fi fost condeiul lui Ioan Mititean, o mare parte din istoria năsăudenilor ar fi fost îngropată de mult, nemaiştiindu-se nimic, peste timp, de lucrurile frumoase care s-au întâmplat aici.