Nemuritoarele-mi iubiri
- Carte în stoc
- Livrare estimativă în 2 zile
Sandu Cătinean din Bonțida nu se revendică degeaba din satul lui. La fel și-l revendicau și pe Homer, odinioară, șapte cetăți, din câte scriu istoricii. Nu este ușor să înțelegi de ce, dacă nu din dorința de a identifica în el propria lor voce poetică. în lumea hellenică din antichitatea anterioară clasicității, în toate lumile arhaice, omul aparținea locului, îl exprima și îi ducea faima mai departe. Or, Sandu Bonțidean este mai puțin preocupat de poezie în sensurile cultivate de modernitatea ultimelor două secole. Altceva ar dori el să capteze, iar acel ceva ar putea fi, cine știe, poate tocmai sunetul poeziei românești dinainte de poeți, pe când versuri se auzeau în șezători și la focuri de tabără, trecând din gură în gură, din generație în generație, rafinându-se și devenind, de la o vreme, folclor șlefuit și enigmatic, stilizat și decantat.
Numai că la Sandu Cătinean din Bonțida condițiile creației s-au schimbat. în loc de doine, el aude în ureche versuri de Eminescu și de Coșbuc. Sufletul lui, autentic romantic, vibrează mai cu seamă la cadențele și la rostirea celor doi barzi români de odinioară și de totdeauna. El parcă ar vrea să le facă loc în poezia lui, alături de el; sau ca și cum i-ar privi mereu, oriunde ar fi, peste umăr. Ar fi prea simplu să confunzi o asemenea afinitate cu epigonismul. Și ar fi inexact. Interesul situației stă tocmai în faptul că poetul de azi îi întâlnește pe poeții de ieri la o intersecție din spațiul liricului, încercând nu să le imite meșteșugul, ci să fie el însuși în tipare poetice care îl ajută să comunice cu clasicii îndrăgiți. Paradoxal, procedând astfel, poezia lui mărturisește o autenticitate personală asupra căreia nu te poți înșela.