Odată cu reînceperea prigoanei împotriva hughenoţilor, François Leguat (1683–1735), gentilom din Bresse, e silit să-şi părăsească, la peste cincizeci de ani, pământurile natale şi să pornească într-un nesfârşit exil ce-l va purta din Olanda în insulele din Oceanul Indian, de aici înapoi în Olanda şi, în sfârşit, în Anglia. Nicolas Cavaillès se apleacă asupra vieţii acestui concetăţean al său, povestind, pe urmele relatărilor sale, aventura pelerinajului către peisaje exotice din insule edenice, aflate aparent departe de tulburările veacului. Numai aparent însă, căci veşnica intoleranţă şi bunul-plac al stăpânilor readuc întotdeauna în prim-plan violenţa nedomolită a istoriei. Iată de ce sensul aventurii lui Leguat îi apare în cele din urmă lui Cavaillès a fi o lungă căutare spirituală, o călătorie ocolitoare către sine însuşi.

„O delectare literară de excepţie.“ (Didier Decoin)

„Folosindu-se de scriitura clasică de altădată, căreia îi conferă însă un suflu modern, Nicolas Cavaillès a reuşit să producă un soi de piatră rară, dură şi strălucitoare, şlefuită de tumultul mărilor, de violenţa omenească şi de îmbrăţişarea religiei.“ (Bernard Pivot, Le Journal du dimanche)

„Traducător de limba română, mare cunoscător al lui Cioran şi autor a mai multe eseuri de critică literară, Nicolas Cavaillès nu desfigurează câtuşi de puţin nobilul registru al umorului deznădăjduit.“ (Marianne Payot, L’Express)