Poemele Aurorei
- Carte în stoc
- Livrare estimativă în 2 zile
Radu Cristian Andreescu a depășit vârsta îmbrăcării togăi virilis, dacă este să ne gândim la faptul că în Roma antică acest lucru se petrecea la paisprezece sau cincisprezece ani. în România contemporană însă echivalentul acestui ritual al trecerii la maturitatea biologică are loc odată cu împlinirea vârstei de optsprezece ani. De aici înainte omul răspunde integral pentru faptele sale, iar poeții nu fac, nici ei, excepție. Pe o aripă de timp și apoi Versurile la trecut arată că există deja o cărare îndărătul autorului și că, odată cu acest terț volum, el își urmează calea.
Nu ar trebui să mire faptul că la vârsta când alții abia se gândesc ce meserie să își aleagă, un tânăr și-a putut găsi vocația lirică fără să bâjbâie și continuă să și-o exerseze. De la Rimbaud și de la Isidor Ducasse încoace, cel puțin, asocierea adolescenței cu poezia nu mai este imprevizibilă.
... Și despre ce mărturisește această plimbare pe sub chiparoși picturali și imaginari, pe sub sori și pe mări ale sudului, printre fiorduri și peisaje complice-aluzive? Despre o cerebralitate nescutită de osteneli și nesomnuri, căci „nelin este drumul spre insula de fericire/ din creierul meu necercetat” (elegia dintâi). Radu Cristian Andreescu locuiește un spațiu unde „Cetatea, cu alibiul neiubirii,/ de teama prea mare a monstrului/ are ziduri pe care nici poezia cea mai înduioșătoare/ nu le-ar putea străbate într-un veac.../ De-aceea când scriu/ sub platoșa ciudatei citadele de piatră,/ poezia este fără poezie:/ ca și cum ar plăti culpa frigidității ei. (Poezie fără poezie). O poezie care a renunțat, prin urmare, la luxul lirismului, resemnându-se cu substanța ei intimă, de dincolo de artificii și răsfățuri. Rămâne însă de luat în seamă confesiunea dintr-o ars poetica nedisimulată după care „n-aș putea mărturisi vreodată/ dacă poezia este suferința mea/ ori a organelor de simț/ ori a unei lumi întregi și neștiute” (Mărturisire). într-adevăr, cine ar putea spune de unde vine vibrația și a cui este împătimirea de ea? Cert rămâne numai că Radu Cristian Andreescu o împărtășește și se hrănește din ea. Printre aluziile și trimiterile la Mallarmé, Rilke ori la unii pictori simboliști francezi, trecând și prin dreptul noului cinema din Hexagon (Alain Resnais), traseul lui poetic se limpezește și travaliul cerebral lasă loc înfiorării lirice.