Volumul Logica lui Dimitrie Cantemir a fost redactat de filosoful Iosif Brucăr între anii 1951-1953, la Bucureşti. La începutul anilor '50, acad. C.I. Gulian, directorul Institutului de Filosofie din acea vreme, le-a solicitat lui Dan Bădărău şi lui Iosif Brucăr să elaboreze câte o lucrare închinată filosofiei şi logicii voievodului moldovean. Dan Bădărău s-a ocupat de Filosofia lui D. Cantemir, iar I. Brucăr de Logica lui D. Cantemir. Dacă lucrarea lui D. Bădărău a fost publicată în 1964, cea a lui I. Brucăr a rămas în manuscris timp de 62 de ani. în Mic compendiu asupra întregii învăţături a logicii (1701), D. Cantemir sintetizează cunoştinţele pe care le-a căpătat în timpul educaţiei sale în perioada în care a fost elevul lui Ieremia Cacavela. D. Cantemir divide logica în două părţi: logica naturală şi logica artificială. Logica naturală este gândirea spontană în care ideile se înlănţuiesc, fără ca cel care gândeşte să fie conştient de regulile pe care le urmează gândirea sa. Cea de-a doua, logica artificială este o expunere sistematică a regulilor gândirii corecte stabilită de Aristotel. Logicianul Dimitrie Cantemir a utilizat, aşa cum bine a sesizat I. Brucăr, în Compendiolum universae logices institutiones „o seamă de tratate, compendii şi comentarii, unele devenite clasice la acea vreme, altele mai puţin cunoscute. A filtrat totul prin sita deasă a bunului simţ şi a criticii, păstrând numai ceea ce era conform concepţiei sale filosofice”. După D. Cantemir, Alexandru Aman este cel de-al doilea român care redactează o lucrare proprie de logică, Logica judecătorească (1851). Toate celelalte lucrări de logică apărute în spaţiul public românesc între anii 1701-1851 sunt traduceri din autori străini.