Milioane de români sunt, astăzi, răspândiţi pe glob - în cele două Americi, pe bătrânul nostru continent, din Africa şi până în Australia.

Fenomenul plecăriii în masă a românilor din ţara lor natală îşi are originile în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când asistăm la o masivă migraţie a românilor din Ardeal spre Lumea Nouă - Statele Unite şi Canada.

Declanşarea celei de-a doua mari conflagraţii mondiale şi vicisitudinile create de tăvălugul nimicitor al războiului au dus la crearea de noi contingente de români, care au ales calea exilului.

Ulterior, după înlăturarea guvernului Rădescu, în martie 1945, şi impunerea, de către sovietici, a guvernului Groza, chiar şi cei care mai sperau într-o intervenţie a aliaţilor occidentali au început să-şi piardă iluziile. Şefii partidelor istorice din România au continuat lupta pentru salvarea democraţiei şi, implicit, a independenţei româneşti. Dar, realişti şi clarvăzători, au încurajat pe cei ce doreau să părăsească ţara, intuind derularea evenimentelor în direcţia dorită de comunişti. Este perioada când zeci de mii de oameni au părăsit ţara. Printre ei şi o parte dintre fruntaşii democraţiei româneşti.

Perioada 1948-1969 poate fi rezumată printr-un singur cuvânt: Teroare. Graniţele au fost ermetic închise. Comunismul a fost instituţionalizat cu sprijinul sovieticilor şi sub oblăduirea Securităţii, creată după modelul NKVD-ului. Vechile clase conducătoare au fost eliminate din viaţa publică. Mulţi ai pierit, alţii au ispăşit ani lungi şi grei de detenţie sau de muncă forţată. Eticheta „duşman de clasă” a fost abuziv extinsă asupra tuturor celor care nu erau de acord cu regimul comunist.

Românilor, care au părăsit ţara în deceniile cinci şi şase ale secolului XX, li s-au adăugat, în anii următori, alţii. Este perioada în care pribegia românească a căpătat înfăţişarea unui exod. Au părăsit ţara cei mai buni dintre cei buni. Exodul, pe care destinul l-a impus poporului român, a făcut ca, alături de o Românie geografică, să ia naştere o Românie spirituală omniprezentă.

Celor care, din motive politice, economice sau de altă natură au ales, într-o anumită perioadă istorică, calea spre libertate, le este dedicată această carte. Departe de a fi elemente declasate, trădători sau certaţi cu legile şi societatea, aşa cum, frecvent, sunt catalogaţi în documentele Securităţii, aceşti români agoniseau bunul cel mai de preţ al omenirii – libertatea.

Notă asupra ediţiei

Lucrarea de faţă are la bază Buletinele editate de Ministerul Afacerilor Interne din RP Română şi ordinul nr. 2539 din 21 martie 1960 al ministrului afacerilor interne din acea perioadă, Alexandru Drăghici.

Prin ordinul menţionat, 7.643 de persoane au fost date în urmărire pe ţară fiind considerate ca trădătoare. Pentru fiecare persoană în parte s-au comunicat următoarele date de identificare: data şi locul naşterii; părinţii; studiile; ocupaţia; ultimul domiciliu; rudele; condiţiile în care a părăsit ţara şi destinaţia; numărul dosarului de urmărire pe ţară sau al dosarului de urmărire informativă şi unde se află în evidenţă; fotografia.

Buletinele a fost publicate în forma şi grafia în care au fost întocmite şi cuprind persoanele care au părăsit ţara în timpul şi după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, până în anul 1969.

în anul 2007, la Editura ProHistoria, Bucureşti, sub egida Institutului Naţional pentru Memoria Exilului Românesc, a fost editat un dicţionar, cu acelaşi titlu, conţinând 2.265 de fişe personale din evidenţele Securităţii, care de altfel se regăsesc în actuala lucrare. La prezentul volum se adaugă fişele persoanelor identificate ulterior, extinzându-se perioada până în 1969. Pentru ajutorul acordat la procesarea unor date din volum îi suntem recunoscători domnişoarei Ana-Maria Filip de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.