In centrul cărții Civilizația analfabetismului stau fenomenele legate de tranziția de la o civilizație dominată de alfabetizare la una caracterizată de o varietate de mijloace de expresie și comunicare. Căderea regimurilor totalitare, dificultățile structurale actuale ale Uniunii Europene, povara aparatului birocratic statal, efortul mondial de retehnologizare și economia globală reprezintă o parte a tabloului mai amplu al unui progres necesar.

Lumea noastră nu mai este lumea a două culturi – știință și discipline umaniste – pe care o analiza C.P. Snow. Este o lume a unei dinamici fără precedent până acum în istorie. în această lume, numeroase alfabetizări noi, supuse uzurii morale ca orice altceva în epoca noastră, depășesc necesitatea și posibilitatea unei alfabetizări atotcuprinzătoare. Ele asigură interacțiunii umane mijloacele adecvate atingerii a probabil celor mai radicale forme de individualism, ca și mijloacele cele mai uluitoare de intercondiționare socială.

Progresul științific și inovația tehnologică îl preocupă pe Mihai Nadin din perspectiva influenței pe care acestea o au asupra existenței și creativității umane. Civilizația Analfabetismului reprezintă dovada acestei afirmații.

Autorul despre carte Subiectul acestei cărți este condiția umană. Chiar și în contextul civilizației analfabetismului, cu numărul sporit al celor care nu citesc și nu știu să scrie, îmi pot ingădui luxul unui citat: Homo sum, nihil humani a me alienum puto (sunt om, și nimic din ceea ce e omenesc nu mi-e străin). Citatul, dintr-o piesă a lui Terentius, ce i-a inspirat pe mulți alții, definește o perspectivă de compasiune. Cei care în aceste zile nu mai citesc ci își consumă vremea în jocuri video sau digitale aparțin prezentului deopotrivă cu cei care lucrează în laboratoare căutând un tratament al cancerului. Programatorul care a pierdut plăcerea lecturii sau a spectacolului de teatru este parte a unei societăți ce-și definește valorile altfel decât în civilizațiile trecutului.

Umberto Eco

Nu ne aflăm în fața uneia dintre obișnuitele lamentații pe tema declinului alfabetismului. După cum se observă de la bun început, să scrii câteva pagini care să facă abstracție tocmai de cei care fac chiar obiectul preocupărilor ar fi de-a dreptul ridicol. Să lauzi alfabetizarea tocmai în prezenţa celor alfabetizaţi (încurajându-le disprețul față de cei analfabeți), ar fi o dovadă de snobism. Cartea de față (care ne vorbește despre sex, mâncare, mărfuri, Dumnezeu, supermarket-uri, calculatoare, sport, tv, realitate virtuală, filosofie, știință – ca și despre scris și cărți) nu se ocupă doar de Fața Intunecată a Galaxiei Gutenberg; li se adresează cu precădere celor care cred că trăiesc pe fața ei luminoasă. Nu este pentru EI, nu este doar despre EI, ci este și pentru și despre NOI.

Iar noi (cei alfabetizaţi) vom descoperi multe lucruri pe care nu le-am cunoscut (deocamdată, sau destul, în ciuda Inţelepciunii noastre).

Solomon Marcus

Alfabet, alfabetizare sunt termeni care simbolizează începutul unui act de învăţare, primii paşi în trecerea de la simplu la complex într-un anumit domeniu al cunoaşterii.

Alfabetizarea este simptomatică pentru natura sistemică a lumii, a universului, a fiinţei umane, pentru modul în care cele mai complexe construcţii ale minţii au la bază o ordine desăvârşită, care procedează de la simplu la complex, reuşind astfel, ca, prin alegeri, combinări şi aşezări adecvate, să ajungă la elaborări dintre cele mai îndrăzneţe.

Există o alfabetizare numerică, în care alfabetul poate fi, de exemplu, format din cifrele de la 0 la 9; o alfabetizare literală, în care alfabetul ar fi format din literele alfabetului de la A, B, C la X, Y, Z; o alfabetizare coloristică, în care alfabetul este format din cele 7 culori ale curcubeului – o alfabetizare muzicală, în care alfabetul este format din cele 7 note muzicale; o alfabetizare computaţională, de introducere în gândirea algoritmică şi a programelor de calculator etc. Iată însă că de o bucată de vreme asistăm la emergenţa unor moduri de apropiere a lumii pe alte căi decât aceea a unei alfabetizări. Ia amploare o lume concomitentă cu aceea pe care tradiţional am asociat-o cu aceea a culturii. Profesorul Mihai Nadin, pionier al domeniului cunoscut sub numele computational design şi director al Institutului de Studii al Universităţii din Dallas-Texas, privind sistemele anticipative, s-a angajat încă în urmă cu câteva decenii să exploreze această societate a analfabetismului, pe care cei mai mulţi dintre noi o ignoră.

• „Mulţi consideră supravieţuirea religiei un miracol. Mai mulţi cred că supravieţuirea bisericii este un indiciu al insuficienţei ştiinţei, al mediocrităţii educaţiei, al fricii de alte credinţe. Rolul religiei într-un cadru pragmatic cu schimbări rapide, activitate mediată, alienare, descentralizare şi specializare este evident diferit de cel din perioada constituirii religioase, când scara omenirii fusese redusă. Religia nu a apărut pentru a amăgi, ci pentru a explica. Practicile sale, deşi aparent violente, goale, extreme, demagogice, viclene, uneori chiar ridicole, îndeplineau un scop considerat iniţial ca fiind pragmatic. Ceea ce este vechi sau familiar transmite siguranţă, fie şi prin simplul apel la rezistenţa în timp. Promisiunea mântuirii şi a paradisului câştigă teren pe măsură ce oamenii se confruntă cu schimbarea şi nesiguranţa. Dacă scopul principal al religiei s-a modificat în timp, practica a fost menţinută tocmai pentru că noutatea şi progresul sunt greu de digerat, mai ales într-o formă radicală.”

  
  

• „Când oamenii cresc înconjuraţi de imagini, tot aşa cum generaţiile anterioare au crescut ca produs al alfabetizării, relaţia cu imaginea se schimbă. Tehnologia de vizualizare, deşi mai este uneori bazată pe modele lingvistice, face posibilă interactivitatea într-un mod în care limbajul nu o putea face. Dar această nouă evoluţie este marcată nu numai de tehnologia vizualizării aplicată în ştiinţă şi inginerie. Vizualizarea, sub diferitele ei forme şi funcţii, susţine interacţiunea aproape instantanee dintre noi şi diferitele noastre maşini, între oameni care au în comun acelaşi habitat natural sau sunt separaţi în spaţiu şi timp. Ea constituie un mediu alternativ de gândire şi creativitate, aşa cum a fost pe tot parcursul istoriei meşteşugurilor, designului şi ingineriei. Imaginile au devenit şi un mediu al înţelegerii lumii (natură, societate) şi o reprezentare a schimbărilor produse de experienţele practice care implică sistemul de menţinere a vieţii. Prin vizualizare, oamenii pot experimenta dimensiuni ale spaţiului inaccesibile percepţiei lor directe, pot aprecia comportamentul obiectelor în spaţiu şi pot extinde domeniul creativităţii artistice. Vizualizarea ca realitate virtuală e „şcoala” viitorilor chirurgi care învaţă să opereze pe un creier digital fără să ameninţe viaţa vreunui pacient.”