Pianistă şi cadru didactic universitar, Felicia Maria Stancovici s-a născut în Timişoara. A început studiul pianului în oraşul natal, sub îndrumarea profesoarei Ella Philipp şi l-a continuat la Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, la clasa profesoarei Florica Musicescu.

După absolvirea facultăţii, s-a reîntors pe meleagurile natale, unde a fost profesoară de pian la Liceul de Muzică „Ion Vidu”. La scurt timp, publicul timişorean a avut bucuria de a o revedea şi asculta în concertele Filarmonicii „Banatul”, interpretând, ca solistă, lucrări de referinţă din literatura pianistică.

Anii formării ca pianistă, dar şi activitatea concertistică susţinută i-au prilejuit întâlniri cu personalităţi marcante, precum Miron Şoarec, Ion Românu, Vasile Ijac, Cella Delavrancea, Dumitru Bughici, Remus Georgescu şi mulţi alţii, care au lăsat semnul trecerii lor în destinul autoarei.

Alternând profesional între învăţământul muzical preuniversitar şi cel universitar, în 1990 Felicia Stancovici a fost unul dintre muzicienii care au luptat cu îndârjire pentru reînfiinţarea Facultăţii de Muzică din Timişoara, fiind ulterior aleasă de comunitatea academică în funcţia de Decan pentru două mandate consecutive – 2000-2004 şi 2004-2008. în răstimpul îndelungatei sale cariere pedagogice, a format numeroşi tineri care au dus mai departe, peste hotare, şcoala pianistică însuşită de la maestra lor.

Cartea Urme în memoria timpului… Confesiuni este un gest de restituire pentru memoria posterităţii a unor perioade şi nume de muzicieni, fără de care istoria învăţământului muzical din Banat ar fi cel puţin incompletă. Rândurile autoarei, cu accente personale fine, discrete, asemenea tonurilor evanescente ale lui Debussy – de a cărui muzică se simte profund legată sufleteşte – celebrează, în fond, o viaţă întreagă dăruită artei sunetelor!