Căci Bărăganul e singuratec. Pe spinarea lui, niciun
copac! Și de la un puț la altul, ai tot timpul să mori de sete.
Nici de foame nu te apără. Dar dacă cumva ești înarmat
contra acestor două nevoi ale gurii și dacă vrei să te afli
singur cu Dumnezeul tău, atunci du-te pe Bărăgan: e ținutul
pe care Creatorul l-a hărăzit Munteniei pentru ca românul să
poată visa în voie.
O pasăre care zboară între două lanțuri de munți e ceva
demn de milă. Pe Bărăgan, aceeași pasăre urcă, cu ea în zbor,
pământul și depărtatele lui zări. întins pe spate, simți cum
talerul pământesc se înalță spre zenit. E cea mai frumoasă
ascensiune ce poate s-o facă nevoiașul lipsit de toate.
...
Visări, gânduri, înălțare și pântec gol, iată ce dă gravitate
omului născut pe Bărăgan – această pustietate care ascunde
apa în străfundul ei și unde nimic nu răsare de la sine, nimic,
în afară de ciulini.”
Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului