Valentin (Vlădica) a fost hirotonit preot pe 2 februarie 1921. Apoi, în acele vremuri de prigoană pentru Biserica Rusă, aceasta ducea lipsă de păstori, astfel Valentin a intrat în monahism, a luat numele Luca È™i a fost hirotonit episcop.

Tatăl său era catolic, foarte evlavios. Mama sa nu mergea la biserică, dar se ruga acasă cu osârdie. Cei doi fraÈ›i ai săi nu dădeau semne de religiozitate, totuÈ™i mergeau mereu la scoaterea Epitafului È™i erau nelipsiÈ›i la Utrenia PaÈ™tilor. Din copilărie, a avut pasiunea desenului, absolvind odată cu gimnaziul, scoala de artă din Kiev.

ConcepÈ›ia corectă despre învățătura lui Hristos, È™i-a format-o citind Noul Testament, pe care, după bunul obicei vechi, îl primise de la directorul gimnaziului odată cu înmânarea atestatului de maturitate, drept tovarăș de drum în viață. Nimic însă nu s-a putut compara în privinÈ›a uriaÈ™ei impresii făcute asupra sa cu acel loc din Evanghelie în care Iisus, arătându-le ucenicilor câmpul cu grâne coapte, le-a grăit: „SeceriÈ™ul este mult, iar lucrătorii puÈ›ini: deci, rugaÈ›i pe Domnul seceriÈ™ului să scoată lucrători la seceriÈ™ul Său” (Matei 9, 37-38)

A devenit medic, iar după ce a primit diploma, colegii l-au întrebat cu ce are de gând să se ocupe. Când a răspuns că este hotărât să devină medic de È›ară, aceÈ™tia au spus uimiÈ›i: „Cum, dumneavoastră să fiÈ›i medic de È›ară? Doar sunteÈ›i savant de vocaÈ›ie!”

însă nu a putut deveni medic de È›ară imediat, întrucât în acele timpuri era în desfășurare războiul ruso-japonez. Și-a început activitatea în chirurgie militară, într-un spital militar de campanie al Crucii RoÈ™ii din Kiev. Nu a fost, totuÈ™i, medic militar propriu-zis È™i niciodată nu a purtat uniformă.

Cu privire la felul în care se raporta arhiepiscopul Luca la munca sa, este grăitoare următoarea scrisoare către soÅ£ie: „Din Moscova nu vreau să plec mai înainte de a lua de la ea lucrurile de care am nevoie: cunoÅŸtinÅ£ele ÅŸi abilitatea de a lucra ÅŸtiinÅ£ific. După obiceiul meu, nu am măsură în muncă ÅŸi deja sunt extenuat... Iar munca ce îmi stă înainte este mare: pentru dizertaÅ£ie trebuie să învăţ limba franceză ÅŸi să parcurg vreo cinci sute de lucrări în limbile franceză ÅŸi germană. Pe lângă asta, trebuie să lucrez mult pentru examenele de doctorat... în orice caz, nu voi putea deveni doctor în medicină înainte de ianuarie 1910, ÅŸi asta numai dacă în tot acest răstimp voi fi liber de orice altă ocupaÅ£ie. înschimb, după aceea voi avea înainte perspective largi…”

„Odată am fost chemat noaptea la un interogatoriu care s-a prelungit vreme de două ore. Acesta a fost condus de un cekist foarte important, care mai apoi a ocupat un post de marcă în GPU-ul moscovit ( potrivit lui M. Popovski, acesta era Peters «nota redacÈ›iei ruse»). El m-a interogat cu privire la vederile mele politice ÅŸi raportarea mea la puterea sovietică. Auzind că am fost dintotdeauna un democrat, a pus problema decis: «Ei bine, cine sunteÅ£i dumneavoastră: prietenul nostru sau adversarul nostru?». Eu am răspuns: «Åži una ÅŸi alta. Dacă nu aÅŸ fi fost creÅŸtin, probabil că aÅŸ fi devenit comunist. Dar dumneavoastră aÅ£i pornit prigoană împotriva creÅŸtinismului ÅŸi, ca atare, fireÅŸte că nu vă sunt prieten.»”

Pentru o vreme a fost lăsat în pace ÅŸi din beci a fost mutat într-un loc mai confortabil. Era Å£inut într-o curte mare amenajată în pripă ca închisoare GPU împreună cu dependinÅ£ele sale. La interogatoriile ce au urmat, a fost acuzat în mod stupid că ar fi avut legături cu cazacii din Orenburg, punându-i-se în spate ÅŸi alte născociri.

Mai înainte de a fi trimis în exil, Vlădica Luca a reuÅŸit să-i scrie comisarului poporului pentru cultură, A.V. Lunacearski, care diriguia de asemenea ÅŸtiinÅ£a ÅŸi problemele editoriale. I-a cerut comisarului nu libertate ÅŸi nici o judecată corectă. El ÅŸi-a exprimat numai dorinÅ£a ca pe coperta viitoarei monografii medicale să fie menÅ£ionat alături de numele autorului ÅŸi cinul lui duhovnicesc. Lunacearski a răspuns printr-un refuz hotărât. O editură de stat sovietică nu putea scoate cărÅ£ile unui episcop. Vlădica avea să arate mai târziu, în exil, cu multă amărăciune, studentului medicinist F.I. Nakladov răspunsul bătut la maÅŸină al comisarului poporului.

„împotriva stăpânirii rânduite de Dumnezeu pentru păcatele noastre să nu vă răsculaÅ£i defel ÅŸi să vă supuneÅ£i ei cu smerenie întru totul.”

Povestea incredibilă a vieÈ›ii Sfântului Luca al Crimeii, o puteÈ›i asculta în totalitate în cadrul audiobookului.

”Voi întrebaÅ£i cu nedumerire, poate că în inima voastră se strecoară îndoiala:«Oare chiar este uÅŸor jugul lui Hristos?» Iar eu vă spun: «Da, da! UÅŸor, din cale-afară de uÅŸor». Dar de ce uÅŸor? De ce este uÅŸor să mergi în urma Lui pe calea cea spinoasă? Fiindcă nu vei fi singur, istovit de puteri, ci te va însoÅ£i însuÅŸi Hristos; fiindcă harul Lui cel nemăsurat îÅ£i va întări puterile când te vei chinui sub jugul Lui, sub sarcina Lui,fiindcă El însuÅŸi te va sprijini, te va ajuta să porÅ£i această sarcină, această cruce.”

în necrologul publicat în Revista Patriarhiei Moscovei (1961, nr. 8), Biserica Rusă cinstea pomenirea arhiepiscopului Luca în astfel de cuvinte: „Până la sfârÅŸitul zilelor sale ÅŸi-a păstrat sufletul viu, gata să ajute, fermecător, plin cu gingaşă dragoste de oameni... Åži iată, a venit vremea plecării lui. A plecat de la noi ca să se poată înfăţiÅŸa Domnului ÅŸi să dea răspuns pentru sine ÅŸi pentru numeroasa lui turmă. Trăind pe pământ, lupta cea bună s-a luptat, călătoria a săvârÅŸit, credinÅ£a a păzit (2Timotei 4, 7), iar acum, îndrăznim să credem, Domnul i-a gătit în cer cununa dreptăţii...ca unuia ce a iubit arătarea Lui (2 Timotei 4, 8)”