Când începi să scrii despre Dumnezeu, pana fie cade din mână, fie începe să cânte, nu o melodie, ci un ritm, în care autorul devine harfă prin care Cel slăvit se revarsă polifonic în materie. Ai nevoie de curaj, pentru că Subiectul se revelează cu o autenticitate care nu îngăduie plagiatul. Când scrii despre Dumnezeu, creaţia devine frumuseţe şi se exprimă prin bucurie: mintea şi inima se înalţă, sensibilitatea depăşeşte limitele umanului, devenind potir în care Nepătrunsul îşi află odihna.

A citi poezie creştină astăzi apare ca o preocupare desuetă, dar creştinismul autentic nu se „marchetizează”, nu este atins de mercantilism. De aceea, pentru cei care au curajul de a o face, poezia se preface în rugăciune, coborând din minte în inimă. Prin acest compendiu de teologie esenţializată, Părintele Constantin Guzgă ne propune să revenim la începuturi, „despuiaţi de patimi, părăsiţi de moarte”, cu o singură condiţie: să fie citit în duh de rugăciune şi ethos românesc.

Pr. Dan Sandu