Dreptul, componenta organica a civilizatiei, modeleaza realitatea sociala in masura in care el insusi se lasa modelat de valorile ei. Pentru aceasta, dreptul are a fi, intai de toate, expresia imperativa a libertatii omenesti si, astfel, o componenta vitala a spiritualitatii. In ordinea sa, sistemul juridic-normativ se configureaza ca un veritabil noos: sfera valorica specifica, vizand idealurile calauzitoare si principiile intemeietoare de justitie. In sensul dat, lumea dreptului are a fi mai intai lumea constiintei si asumarii responsabile a conditiei umane.

Cat de aproape sau cat de departe este astazi, in cursul pe alocuri distructiv al globalizarii, fenomenul juridic de inalta sa finalitate? Asigura, conform menirii sale, exprimarea libera si creativ-specifica a statelor si natiunilor sau devine instrumentul instrainarii si nivelarii depersonalizante a culturii popoarelor si traditiilor lor umaniste? Garanteaza cu adevarat drepturile sau, despartindu-le de morala, le fetisizeaza ideologic pentru a manipula omul, legalizand instinctualitatea?

Pe acest fond problematic, este astazi constructia europeana expresia chintesentiala a vointei natiunilor Uniunii? In ce masura edificiul ei integrativ sta in fundamentul valorilor identitare, asigurand autenticitatea Ideii europene ca Idee a natiunilor si statelor nationale? Cat de aproape sau, poate tot mai mult, cat de departe este UE de idealurile originare ce au prefigurat-o, de spiritualitatea genuina careia strategii ei mai noi ii refuza filonul crestin definitoriu?

Iata cateva intrebari iscate din provocarile globalizarii asupra lumii dreptului ca lume a fiintei noastre colective. Sunt intrebari la care lucrarea Noos juridic. Valorile identitare in fata globalizarii, semnata de Ioan Huma, cauta unele raspunsuri dezirabile.