Pret de lista: | 599 |
Preț: | 4249 |
Reducere: | 1741 lei (29%) |
Descoperiți volumul IV dintr-o serie de cărți pentru copii a căror popularitate a depășit orice așteptări! „Pisicile războinice” s-au vândut în mai mult de 14 milioane de volume în peste 20 de țări și au apărut pe lista New York Times a celor mai vândute titluri.
De generații întregi, patru clanuri de pisici sălbatice conviețuiesc în pădure, departe de oameni. Au un cod al onoarei și prețuiesc loialitatea. Se antrenează ca războinici pentru a-și proteja Clanurile. Se vindecă de boli cu remedii naturiste. Respectă legile statornicite de înaintași. Sunt ghidați în acțiunile lor de spiritele strămoșilor războinici, reuniți în Clanul Stelelor. Roșcovanul este un fost pisoi de casă care s-a dovedit a fi tare puternic și descurcăreț în sălbăticie. Mai întâi a fost acceptat ca ucenic în Clanul Tunetului, apoi a devenit războinic sub numele Inimă de Foc, iar în cele din urmă vitejia l-a adus până la poziția de secund în clan.
Dar Inimă de Foc nu poate sta prea mult liniștit câtă vreme Gheară de Tigru, fostul secund, poate ataca oricând. Și conducătoarea Stea Albastră și-a pierdut încrederea în războinicii clanului după ce Gheară de Tigru s-a dovedit a fi un trădător. De aceea, Stea Albastră și Inimă de Foc pornesc spre Pietrele înalte pentru a se sfătui cu înțelepții din Clanul Stelelor. Dar drumul trece pe teritoriul Clanului Vântului, o patrulă de războinici condusă de Gheară de Nămol le iese amenințător în cale și sunt nevoiți să se întoarcă în tabăra lor.
Vara sosește cu noi provocări pentru Inimă de Foc. Ucenicul lui, Labă de Nor, face un gest necugetat mergând la oameni după mâncare și este răpit pe loc. Dar pericolul abia acum urmează. Canicula devine din ce în ce mai puternică și un incendiu devastator cuprinde pădurea, distrugând tabăra Clanului Tunetului.
Volumul cuprinde hărți și simboluri din viața pisicilor războinice.
„Un episod palpitant din aventurile pisicilor răzoinice, care va fi cu siguranță pe placul cititorilor.“ - ALA Booklist
„Povestea este mereu surprinzătoare; personajele sunt înzestrate cu tabieturi și comportamente feline autentice.” - VOYA
„O carte plină de suspans, pentru toți cei care se întreabă ce visuri de grandoare nutrește motănelul de pe preșul de la ușă.“ - Publishers Weekly
„După ce citești Pisicile războinice, nu mai ai încredere nici măcar în Motanul încălțat.“ - Kirkus Reviews
COMENZI:
⋅ Livrare si Plata ⋅Cum se comanda ⋅Contact |
PRODUSE:
⋅ Noutăți ⋅ Promoţii ⋅ Categorii |