Volumul cuprinde 27 de scrisori adresate de LIA MANOLIU fratelui său mai mic, Iacint Manoliu, în anul 1968, an în care Lia a devenit campioană olimpică la aruncarea discului, la Jocurile Olimpice de la Mexico-City.
în acel an, Iacint Manoliu se afla în Statele Unite ale Americii, plecat pentru un stagiu de cercetare și studii, cu o bursă Fulbright.
Scrisorile, trimise de Lia Manoliu din România și din țările în care se afla pentru a participa la concursuri internaționale, se constituie într-un jurnal al acelui an, în paginile căruia putem urmări gândurile, strădaniile și succesele legendarei campioane, vestită pentru participarea ei la 6 olimpiade și pentru câștigarea mai multor medalii olimpice, între care o medalie de aur la Mexico-City.

Textul scrisorilor este completat de comentariile lui Iacint Manoliu, de o scurtă poveste a vieții Liei Manoliu, precum și de gândurile Liei despre olimpism și despre cele 6 olimpiade ale ei, mărturisite într-un interviu dat la TVR în preajma Jocurilor Olimpice din 1996 de la Atlanta, când Lia Manoliu era Președinte al Comitetului Olimpic Român.

Este interesant de urmărit cum diferă tonul scrisorilor Liei Manoliu, funcție de locul din care sunt trimise: rezervat și reținut, cu conștiința faptului că scrisoarea va fi citită de Securitate, atunci când sportiva scrie din România, și mult mai liber, cu comentarii amuzante, nereținute, atunci când scrie din țările în care participă la competiții.

Dragă Țucule,

Trăiesc una dintre cele mai interesante experiențe din viață: sunt singură, singură în Italia. îți scriu de la o masă de seară, într-un mic han din Bolzano. în jur un grup de fete vesele, atletele din Verona care au binevoit să mă transporte de la Merano. Sunt după concurs și după trei pahare de „rosso”, așa că o să-mi ierți stilul și prostiile. Nu uit, în primul rând, rezultatul 55,32 locul I, cel mai bun rezultat al concursului. Am primit pentru el o medalie de aur adevărat cu inscripția pe verso „Il presidente de la repubblica”, plus două cupe mari care îmi încurcă socotelile la transport. Și la bilă am ieșit a doua cu 13,80 și am primit, închipuiește-ți, un album enorm de piele și o trusă stilou-creion pentru acest rezultat minunat. Stau în capul mesei ca oaspete de onoare și toți gravitează în jur ca și la concurs. Pe locul II a fost Nemcova 51 m.

Scrisoarea a XIII-a,

Bolzano, 23 mai 1968

Dragă Țucule,

Iar îți scriu după concurs, de data asta cu un rezultat mare: 57,98!!! și locul I!! pe II nici mai mult nici mai puțin decât Westerman 57,67!!

Deplasarea este foarte scurtă. Ieri, adică sâmbătă, am plecat din București cu un IL-14 – cursă specială – care ne-a zgâlțâit mai bine de 8 ore până la Düsseldorf. De-acolo cu mașina încă 200 km, am ajuns de-abia seara la Osnabrück. […] Azi dimineață ne-am fâțâit prin oraș; mi s-a rupt inima de ceea ce am putut vedea aici. Au niște vitrine cu lucruri atât de bune și frumoase, parcă depășesc tot ce-am văzut noi până acum. La ora 15 a început concursul cu aruncarea discului. Pe toate afișele și în toate vitrinele era fotografiată Liesel Westerman. într-adevăr, anul ăsta a fost cea mai bună aruncătoare, are vreo trei concursuri peste 60 m. Chit că Spielberg (RDG) i-a bătut recordul mondial cu 61,46, ea rămâne totuși cea mai bună. Toți ochii erau deci pe disc. Prima aruncare eu și începutul a fost penibil, vreo 53 m. Ea are primele trei aruncări proaste și depășite, eu în schimb cresc mereu: 54,60; 55,80; 57,98. îți poți închipui ce m-am bucurat și cât am țopăit! Dintr-a patra aruncare și ea 57,67 și iarăși două proaste și concursul e gata.

Scrisoarea a XVII-a, Osnabrück, 30 iunie 1968