Ca act cu valoare suprema, sacrificiul de sine ramane funciar bantuit de dublul sau caricatural – gainaria – si susceptibil de-a fi deformat grotesc de el. Urmarind tocmai vicisitudinile departajarii celor doua extreme in spatiul social, romanul de fata poate fi considerat o parodie la ideea de deschidere, a carei limita este labirintul – imaginea organizatoare a romanului. Insusi titlul desemneaza un domeniu expus, inundabil, ce obliga existentele individuale sa-si renegocieze pozitia fara garantia vreunei fundatii. Drenat continuu de afecte imprevizibile, acest taram al genezelor reuneste pericolul suprem cu sansele superlative de improspatare; semnificativ, actiunea romanului se desfasoara predominant in Tarile de Jos, situate in buna parte sub nivelul marii si, de aceea, amenintate de devastatoare viituri. In mod diferit, istoria personala a fiecaruia dintre cei trei protagonisti principali nu atat traverseaza acest teritoriu al incertitudinii, cat ramane intr-un raport definitoriu cu el. Ca roman, Tara cea mai de jos forteaza in mod voit limitele genului, deschizandu-le riscant inspre eseu si poezie. In dialog cu fenomenologia contemporana si-ale ei atacuri impotriva pretentiilor de proprietate ale subiectului, naratiunea exploreaza tragi-comicele intretaieri a trei derive existentiale purtate peste nebanuite praguri impersonale.

Alin Cristian