Aceste cinci eseuri pot constitui un (incomplet) tratat de literatură comparată care are în vedere ca termen de referinţă deschiderile teoretice diversificate din ultimul deceniu al secolului trecut şi începutul noului secol. Caracterul fluid al noţiunii face din comparatism o mitologie plurală atâta vreme cât lipseşte o teorie general unificatoare. Imposibilitatea de a-i legitima pe deplin obiectul, indeterminat şi imprecis, l-a făcut pe Charles Bernheimer să definească literatura comparată drept o „ştiinţă anxiogenică“. Este literatura comparată o disciplină autonomă sau, dimpotrivă, una anexată studiilor culturale care nu dispun de o justificare teoretică? Direct sau indirect, cartea lui Vasile Voia, profesor la Facultatea de Litere a Universității Babeş-Bolyai, a luat forma unui discurs polemic.

Comparatismul modern maximalist, renunţând la rigorile anacronice ale comparatismului francez, până la a uita de text ca obiect estetic, a devenit domeniul predilect al tuturor diletantismelor şi formelor estetice în care dispare orice rigoare. Vasile Voia se situează principial de partea poziţiei ferme exprimate de Adrian Marino, în descendenţa lui René Wellek şi René Etiemble, a profesorilor de la Yale, Harold Bloom şi Peter Brooks, care au militat pentru menţinerea canonului tradiţional occidental şi a esteticului ca valoare primordială a operei literare.