Citindu-i poeziile Danei Dascalu, am senzatia ca uneori sensul cuvintelor se abstractizeaza, modificandu-si miza semantica: „Am ajuns sa cred intr-o liniste ce desparte timpul vartej intr-o mare cascada de vise”. Iar cand „linistea”, „timpul vartej” si „cascada de vise” poarta cu sine alte intelesuri decat cele proprii, forta poeziei devine una de neegalat. Despre „cuvintele - vehicule pentru idei”, le vorbesc deseori la cursuri studentilor mei, dar rostul acestei afirmatii isi gaseste in poezia Danei Dascalu, o forma de intrupare si mai spectaculoasa: Emotia! Aceasta este poate principala provocare a noului volum de versuri pe care il lanseaza acum talentata autoare. Parcurgandu-i poemele, am ajuns deseori la adevarate exercitii empatice, identificand starea de incubatie a sentimentului ce precede creatia.