„Florile merg atât de departe cu bunătatea lor încât parfumează mâinile celor care le strivesc.”
Titlul cărţii noastre, PLANTE ŞI MIRESME BIBLICE. HRANĂ PENTRU SUFLET ŞI TRUP, impune câteva precizări.
Sursa informaţiei preliminare o constituie Biblia în ansamblul ei, Vechiul Testament şi Noul Testament laolaltă, pe drept cuvânt numită Cartea Cărţilor. În paginile ei am identificat 90 de plante, fiecăreia dedicându-i o monografie structurată astfel: menţiuni şi semnificaţii biblice, descriere ştiinţifică, compoziţie chimică, acţiune farmacologică, utilizări (terapeutice), mod de administrare şi, când a fost cazul, contraindicaţii.
Noţiunii de plantă, riguros determinată ştiinţific, i-am asociat vocabula mireasmă nu din dorinţa de a obţine un efect poetic, ci pentru a cuprinde într-un termen atât derivatele unor plante (uleiuri esenţiale, răşini, vin, faină etc.), cât şi preparatele din plante folosite în ritualurile religioase despre care se vorbeşte în Vechiul şi Noul Testament.
Prin subtitlu am dorit să subliniem că plantele şi derivatele vegetale sunt pentru om o hrană complexă, care se adresează nu numai trupului, ci şi sufletului. Mai mult încă, am pus sufletul înaintea trupului, pentru că — se ştie de la părinţii medicinii — partea nu se poate vindeca fără a trata întregul şi nici trupul ignorând sufletul.
Plantele au apărut prin voinţă dumnezeiască în ziua a treia a Facerii lumii, după despărţirea apelor de uscat şi înaintea despărţirii luminii de întuneric: «Şi a zis Dumnezeu: „Pământul să odrăslească verdeaţă: iarbă purtătoare de sămânţă, după felul şi asemănarea ei, şi pom roditor care după felu-i să dea rod cu sămânţă’n sine pe pământ!”» (V.T., Facerea 1:11, BVA, pag. 22). S-a observat corect că singularul generic „iarbă” şi, respectiv, „pom” sugerează ideea de specie pe care, adăugăm noi, o subliniază precizarea că „iarba” şi „pomul” poartă (dau) sămânţă după felul propriu şi asemănarea proprie. Plantele sunt aşadar, potrivit Sfintei Scripturi, parte a lumii. Această parte a lumii, Dumnezeu o dăruieşte în ziua a şasea oamenilor: «Şi a zis Dumnezeu: „Iată, vă dau vouă toată iarba dătătoare de sămânţă pe faţa'ntregului pământ, şi tot pomul purtător de rod cu sămânţă de pom într’nsul; acestea vă vor fi vouă spre hrană.”» (V.T., Facerea 1:29, BVA, pag. 23). Faptul că Dumnezeu ne-a dat nouă, oamenilor, plantele „spre hrană” motivează atât finalitatea, cât şi titlul şi subtitlul cărţii noastre.