Precum un adevărat releveu arheologic, producţia Euroartist Bucureşti este ca o conservă de cliţee, acte, atitudini, aspiraţii, reprezentări şi neajunsuri ale vremii. Ea este "datată" în sensul pozitiv al termenului, purtând amprenta betonierei din Titan până în cea mai adâncă fibră a fiecărei fotoacţiuni înscenate sau a fiecărui performance. Producţia lor poartă semnul buticului, al prafului, al periferiei, al demagogiei şi vitalismului debordant al unei civilizaţii îngenuncheate, abrutizate, dar care continuă să-şi strige vehement prezenţa. De la vestigiile comportamentale decerebrate ale Daciadei şi Cântării României la naţionalismul vadimist şi de la intelectualismul bibliografist la culturalismul europenizant, şabloanele anilor 90 se disting cu pregnanţă din fotoacţiunile lor.
Cei doi artişti au mizat tocmai pe acele elemente pe care artiştii serioşi ai timpului le-au escamotat sau evitat, ca fiind ridicole,
pasagere şi nesemnificative în ordine creatoare, în raport cu "temele" lor profunde şi absolute