Cartea prezinta o examinare a principalelor argumente si contra-argumente avansate de sustinatorii realismului in filosofia politica pentru cele doua teze metodologice pe care le sprijina: 1) teza ca filosofia politica nu este si nu poate fi (doar) o ramura a eticii (in cazul realistilor moderati); si 2) teza ca filosofia politica ar trebui "scoasa in afara eticii" (in cazul realistilor radicali). Ea argumenteaza pentru concluzia ca realistii - radicali sau moderati - nu au reusit sa pledeze cu succes pentru niciuna dintre cele doua teze. Problemele fundamentale ale filosofiei politice sunt, intr-o majoritate covarsitoare, probleme de natura normativ-morala sau probleme care comporta si o dimensiune normativ-morala. De asemenea, recursul la principii si valori morale "pre-politice" este imperativ si inevitabil pentru filosofii politici. Realismul radical nu este decat un moralism deghizat, iar exigenta sa metodologica - renuntarea la principiile si valorile morale in argumentarea din filosofia politica - este "nerealista" (imposibil de realizat in practica). Ca atare, filosofia politica nu are alta optiune decat aceea de a ramane, in linii mari, ceea ce a fost din-totdeauna: un sector al filosofiei morale, o disciplina ale carei interese de cercetare se afla in continuitate cu cele ale eticii. Asa cum o sugereaza si titlul ei, cartea poate fi descrisa si ca o (noua) pledoarie pentru aceasta concluzie generala cu privire la specificul si calea de urmat a filosofiei politice.
