Lucrarea de față vă propune o nouă modalitate de învățare, integrată (inter- și transdisciplinară), funcțională și aplicativă, a limbii și literaturii române în perioada școlarității obligatorii, în conformitate cu tendințele metodologice actuale, care pun accent pe formarea competențelor de comunicare necesare în toate domeniile de cunoaștere și de activitate.
Volumul are toate calitățile unui manual ultramodern, pentru că respectă pas cu pas competențele și noțiunile prevăzute de programa școlară, iar organizarea pe unități a conținuturilor asociate acestora facilitează asimilarea firească și progresivă a elementelor specifice disciplinei Limba și literatura română. Toate cele trei domenii de studiu specifice disciplinei - Literatură, Comunicare, Limbă - se regăsesc în cadrul fiecarei unități, iar metodele prin care vă invităm să le parcurgeți reprezintă cea mai potrivită cale de antrenare a cunoașterii, talentului și performanței într-un mod prietenos și personalizat.
Cele trei trepte de învățare, concepute cu grade progresive de dificultate - INIȚIERE (înțelegere), CONSOLIDARE (aplicare și exersare), EXCELENȚĂ (aprofundare și performanță) - permit utilizarea metodei interactive moderne de învățare centrată pe elev: știu / vreau să știu / am învățat, aplic ceea ce am învățat, recomandată atât individual, cât și în echipă.
Ca noutăți:
- elevii au posibilitatea completării în propriul portofoliu a unei serii de instrumente didactice marcate cu PE, precum și a realizării unui e-portofoliu printabil și a paginii personale de creație prin logarea pe site-ul www.Qvis.ro, site-ul e-portofoliului elevului și al comunității online a elevilor creativi;
- profesorii au posibilitatea de a completa în propriul portofoliu o serie de instrumente didactice marcate cu PP. Au de asemenea posibilitatea de a-și elabora propriul portofoliu într-o manieră rapidă, sigură și printabilă, logându-se pe site-ul www.Qedu.ro, site-ul e-portofoliului profesorului, al directorului și al catedrei.
Folosită în clasă, sub îndrumarea directă a profesorului, sau acasă, în activitatea independentă, suntem convinși că lucrarea de față se va dovedi eficientă și stimulativă atât pentru elevi, cât și pentru profesori și părinți.