„Am auzit de la bãtrânul Macarie, cã în afarã de rugãciune mai existã şi o altã stare, atunci când rugãciunea înceteazã şi mintea se cufundã într-o altã trãire. Nu am reuşit niciodatã acest lucru, însã nu mã îndoiesc de aceastã stare pentru cã vãd în mine, pe mãsurã ce continui sã mã rog, o deschidere cãtre ceva dumnezeiesc pe care însã nu pot sã o descriu.” (un pãrinte contemporan) Noi suntem contemporanii unei generaţii de mari pãrinţi, de mari duhovnici şi pustnici, care, prin voia lui Dumnezeu, au ajuns sã ne transmitã direct sau prin ucenici mãrturiile lor despre vederea nemijlocitã a lui Dumnezeu, despre cum l-au vãzut ei in chip sensibil pe Dumnezeu. Dulceaţa dumnezeiascã şi slava lui Dumnezeu nu se lasã prinsã de toţi, ci numai de unii prin simţurile lor înţelegãtoare.