"Sunt deja câţiva ani de când îl citesc şi-l îmbii pe Radu Ştefănescu să se arate şi să citească în public, să-i public poemele la gazetă, să trimită manuscris la concursul de debut pe care l-am pus pe roate, dar dânsul tare greu se lasă. De stat în loc însă nu a stat, cum fac atâţia, ba aş zice, ştiindu-i şi naivităţile, şi suavităţile (să nu le zic de-a dreptul: zaharicale) mai vechi, că a mâncat pietre de prin 2012 încoace. Migălos şi inteligent, concentrat şi excentric, reactiv peste poate, poetul nostru s-a pus la punct cu discursurile cele mai noi şi mai fancy (asta numai ca să ştie ce să nu facă), şi-a domolit elanurile prea lirice, formalismele prea uzate, ajungând la discursul dens şi intens din
important e să te faci nevăzut, un titlu, între altele fie zis, cum nu se poate mai potrivit pentru profilul său poetic. O carte faină, căci bibilită îndelung, pe care o recomand galben de invidie."
Claudiu Komartin