Marc Forcin e mincinos, alcoolic, cinic şi desfrânat, şi încă din copilărie, dar are această „luciditate artistică“, o anumită vioiciune a spiritului şi o poezie personală care ne fac să devenim dependenţi de
lectura cărţii Farmecul negru. El ajunge în Algeria şi lipsa de experienţă într-ale vieţii, în general, îl face să trăiască episodul ăsta foarte diferit de „însoţitorii“ lui, accentuându-i, pe de-o parte, trăsăturile cele mai întunecate ale personalităţii şi, pe de altă parte, claustrându-l, efectiv, în sfera viciilor lui. Cu o naraţiune la
persoana I singular în cea mai mare parte, romanul e autobiografic, de acţiune (războiul din Algeria ocupă o parte însemnată din subiect), dar şi unul în care cinismul şi depravarea reunite în personajul Marc Frocin
îi conferă lucrării un gen aparte.