Valoarea lucrării de disertație a lui Ioan Miclea posedă toate calitățile unei bune introduceri în arta și filosofia Evului Mediu european. Demonstrația are la bază o documentație de vârf în domeniul fenomenului mediativității și chiar dacă unii din marii „mediviști” ai lumii lipsesc din trimiterile sale (Jacques Le Goff, E.R.Curtius, Burchardt M.Aubert, J.A. van der Boom, J.Evans, J. Baltrusaitis), cartea sa e o încercare temerară, scrisă cu anume patos al stilului și ideilor, cu o forță de convingere care cucerește. Prin ea filosoful blăjean dovedește că e bine orientat în filosofia și arta medievală, că poate privi fenomenul de sus, în globalitatea sa, propunând în același timp un punct de vedere ce nu poate fi ignorat, dacă ne referim la judecățile de valoare emise. Faptul că și-a găsit în Blaga un îndrumător și un sfătuitor, și că tezele acestuia au putut contribui la limpezirea concepțiilor și postulatelor formulate cu privire la problema aflată în dezbatere reprezintă de asemenea un bun cultural câștigat. E și o dovadă infatigabilă că îndrumătorul său a rămas pentru elevul său „tomnatic" un reper intelectual de primă mână, autor al unei filosofii tentante, cu multiple posibilități de a fi exploatată și aplicată. Faptul e cu atât mai important, cu cât tocmai în această perioadă filosofia sa fusese puternic atacată de către o seamă de teologi ortodocși, iar împrejurarea că a fost apărat de un greco-catolic, denotă poziția înaintată și oarecum singulară a lui Ioan Miclea, constituind în același timp un puternic sprijin moral pentru filosoful Trilogiei valorilor, care a primit în acest fel o justificare fundamentată (și de ce nu și îndrăzneață) pentru capacitatea filosofiei sale de a reverbera în epocă.

Prof. univ. dr. Mircea POPA