Publicăm aici o scriere total necunoscută a lui Samuil Micu, despre care nu s-a rostit nimeni până în momentul de față în afară de noi. Am semnalat acest manuscris în „Tribuna” din 2009 (Samuil Micu – inedit. Un poet al „Laudelor”, în „Tribuna”, XVIII, 2009, nr.174 (1/15 dec.), p.23-24), identificându-l pe autor în persoana lui Samuil Micu, dar având drept copist pe protopopul de atunci (primul deceniu al secolului al XVIII-lea) al Periceiului, sat din județul Sălaj, Iosif Pașca. Textul de semnalare a fost reluat de noi în volumul Cărți, manuscrise, biblioteci, apărut în 2010 la Editura clujeană Eikon. După cum am arătat acolo, textul „Laudelor” de față se păstrează în ms. 592 de la Biblioteca Filialei din Cluj a Academiei Române, fiind înregistrat în catalog la numele copistului și nu la autorul textelor, cum ne-am fi așteptat.
Prof. univ. dr. Mircea POPA