Văd în Aura Christi scriitoarea româncă exponenţială la nivel înalt pentru era globalismului (mondialismului), pentru europenismul multinaţional, întrucât, asemenea unui arbore simbolic, axial, are rădăcinile în Basarabia (fostă componentă a Uniunii Sovietice, actuală Republica Moldova) şi coroana în România, ţară membră a Uniunii Europene din 2007. Scrisul său integral devine în mod constant o expresie a unui dramatic destin personal şi colectiv. Prin identitatea sa creatoare, acest scris dobândeşte o inconfundabilă expresivitate literară. El poartă marca certă a anvergurii canonice. (Marian Victor Buciu)

Aura Christi a găsit limbajul în care să toarne experienţe ce păreau să se afle dincolo de posibilitatea articulării discursive: prăbuşirea umanităţii până la nivelul la care cineva ucide cu aprobarea deplină a conştiinţei în numele unei idei, procesul de înlocuire a omului din om printr-un monstru. Nu statistica crimei, impresionantă aşa cum e ea, o interesează pe Aura Christi. Ea îl toarnă pe Dostoievski în Nietzsche pentru a face anatomia răului absolut. Răul din inima omului. Titlurile cărţilor sale sunt grăitoare în privinţa geografiei lor morale: Casa din întuneric, Sfera frigului, Cercul sălbatic.

în Vest, filosoful Nietzsce a fost cel care a influenţat epistemologia postmodernă prin deconstrucţia logocentrismului. în România, Nietzsche al moralei demistificate e cel care a influenţat două minţi strălucite ale literaturii contemporane: Nicolae Breban şi Aura Christi. Romancierul Nicolae Breban l-a ales pe un Nietzsche masculin, al voinţei de putere şi al sufletelor de stăpâni. Aura Christi a fost atrasă de un Nietzsche al aporiilor, cel care, în Ecce homo, îi suprapune pe Christ şi Dionysos. După cum spune Aura Christi, „blândeţea sfârşind în gheare”. Ea este o scriitoare a unui Est căzut, care îi mai include pe Ismail Kundera, Bashkim Shehu, sau pe Fraţii Strugatski, deoarece la toţi o realitate coşmarescă e redată prin frânturi de suflet omenesc. (Maria-Ana Tupan)