„O priveam pe Pisica stând goală, turceşte, în mijlocul patului şi, visând cu ochii deschişi, o vedeam cu părul în bătaia vântului, la prora unui yacht, înaintând rapid pe marea de cerneală, într-un golf exotic, ca în filmul «Aventurierii», cu Monica Vitti şi Alain Delon. Nimic din ce-mi imaginam nu-mi părea imposibil, aveam convingerea că este doar o chestiune de timp, până ce visul meu, oricare ar fi el, urma să devină realitate. Tebuia doar să am curaj să încerc să fac lucruri aparent imposibile. Frica de incertitudine, de necunoscut şi de eşec este cea mai sigură închisoare, chiar dacă fără gratii, în care majoritatea oamenilor intră ca într-o capcană, fără ca măcar să-şi dea seama. Ideea că omul este sclavul unui destin prestabilit, mi se părea o lamentabilă justificare, pentru fricoşi sau proşti. Cei mai mulţi oameni, la fel ca oile dintr-o turmă, se tem să ia decizii, preferând să-şi urmeze orbeşte «păstorul», care «gândeşte» în locul lor, amăgindu-i cu o iluzorie siguranţă şi viaţă liniştită, lipsită de griji. Dimpotrivă, viaţa este darnică cu cei care au curaj să-şi caute fericirea. Chiar dacă nu întotdeauna îşi împlinesc visul, drumul necunoscut pe care-l parcurg pentru a şi-l împlini, le oferă bucurii şi succese neaşteptate, la care nici măcar nu îndrăzneau să viseze.“ (fragment din roman)