Cel de-al treilea volum al monografiei Ion Caraion, cea dintâi exegeză exhaustivă asupra operei unuia dintre marii poeţi români recunoscut în toate literaturile europene, este un studiu dublat de o bibliografie care însumează peste 1000 de titluri şi cuprinde două părţi: prima are în centru receptarea operei, iar cea de-a doua se ocupă de raportul dintre Ion Caraion şi generaţia pierdută a războiului.

în prima parte, criticul craiovean sistematizează nouăsprezece tipuri care alcătuiesc un tablou complet al exegezei caraioniene, iar dintre acestea, receptarea externă surprinde prin punerea în evidenţă a sincronizării cercetării cu spaţiul universal. Aflăm astfel că poezia lui Caraion e receptată în exil drept o expresie a vieţii adevărate, drept o poezie-mărturie, încât disocierea între artist şi omul-martir este imposibilă. Caraion face parte dintre marii poeţi moderni: Lautreamont, Rilke, Breton, Saint-John Perse, Char, Pound, Michaux, Sandburg, W. Carlos Williams.

Aurelian Zisu cercetează, în cea de-a doua parte, poetica generaţiei pierdute, antrenând metode diverse de mare circulaţie în plan mondial astăzi de la „dezumanizarea artei”, pe care o teoretiza Ortega y Gasset până la metodele semiologice ale lui Cesare Segre. Caraion este văzut ca un lider al generaţiei. Pentru a înţelege locul în generaţie al lui Caraion, autorul cercetează contextul ideologic-estetic, spiritul nonconformist, regăsirea spiritului avangardist.