Pret de lista: | 3000 |
Preț: | 1800 |
Reducere: | 1200 lei (40%) |
Cod produs: | 284799 |
Autor(i): | Ana Cioclov |
Editura: | Editura Curtea Veche |
Anul aparitiei: | 2016 |
Nr. pagini: | 136 pagini |
ISBN: | 978-606-588-874-6 |
Categorii: | Fictiune, Proza scurta, Carti |
Ana Cioclov este o artistă complexă. Trăiește la New York, pictează în studioul său din Florida, are un atelier de design vestimentar la Timișoara. Din continua mișcare între polii manifestării multiplului său talent culege experienţe impresionante. Este atrasă de destinele oamenilor singuri și triști, care rătăcesc ca fluturii de noapte. O haină de blană, o rochie de mătase, un costum impecabil croit, o bijuterie, o pălărie exotică sunt indiciile care o îndeamnă să-și imagineze că femeile și bărbaţii care le poartă sunt într-o deznădăjduită căutare a romantismului, a senzualităţii și a împlinirii. în aceste detalii constă forţa ei literară.
„L-am văzut într-o dimineaţă pe bulevardul abia trezit din aventura nopţii și nici acum nu știu de ce l-am remarcat în graba înghesuită a mulţimii. Poate să fi fost privirea lui albastră care s-a oprit o clipă asupra mea, curioasă, întrebătoare ca o atingere grăbită, dar destul cât să o păstrez și să mă gândesc cu plăcere la străinul de pe bulevard.
în dimineaţa care a urmat l-am întâlnit din nou, a trecut pe lângă mine, aproape atingându-mă și am furat din privirea albastră o lucire familiară pe care am purtat_o întreaga zi, cu optimismul unei flori la butonieră…“
Ana Cioclov,
Străinul de lângă mine
Ana Cioclov şi_a făcut studiile la Universitatea din Timişoara, Facultatea de Arte Frumoase, Secţia de pictură şi artă grafică. Şi-a început cariera ca designer vestimentar şi a realizat costume pentru Opera din Timişoara.
în 1991 a fondat compania „Ana Cioclov“, specializată în produse unicat destinate femeilor, mai precis creaţii vestimentare, bijuterii şi accesorii, toate fiind lucrate manual.
în paralel cu activitatea de designer vestimentar, Ana Cioclov a pictat în ulei şi acuarelă, lucrările sale putând fi admirate în nenumărate expoziţii din ţară şi din străinătate (Ungaria, SUA, Germania).
Alte cărţi publicate: Sărutul interzis, Augusta Publishing House, Timişoara, 1998; Scara de mătase, Augusta Publishing House, Timişoara 2004; Silk Ladder, în engleză, Eurostamp, Timişoara, 2007.
Activitatea sa în domeniul literar a fost încununată în anul 1988 cu Premiul „Aron Cotruş“ pentru proză.
COMENZI:
⋅ Livrare si Plata ⋅Cum se comanda ⋅Contact |
PRODUSE:
⋅ Noutăți ⋅ Promoţii ⋅ Categorii |