“Zonele de umbră se înmulţiseră, caldarâmul gării trepida sub manevra trenurilor care veneau şi plecau, echilibristică a propriilor oase, confuzie. Un soi de dureroasă întoarcere în cotidianul banal, zgomotos, starea aceea specială pe care o cunoştea atât de bine George Nechita. Ţinea o zi, ţinea două, uneori mult mai mult, când aveam să umblu aşa deraiată, deraiată rău.”