Credem că, cercetarea și volumul de față au reușit să depășească și o serie de limite conceptuale și metodologice ale istoriei ca disciplină în sensul tradițional, cel puțin din două motive: pe de o parte pentru că am abordat problematica folosind o metodologie specifică istoriei orale, iar pe de altă parte pentru că a recuperat un mic fragment dintr-o „istorie care moare”, deoarece România a cunoscut după 1989 o scădere dramatică a numărului etnicilor germani, atât datorită emigrării masive spre Germania, cât mai ales trecerii necruțătoare a timpului. în condițiile în care martorii secolului XX și „supraviețuitorii” regimului comunist, atât români cât și germani, sunt tot mai puțini, considerăm imperios necesară recuperarea cât mai multor povești despre „fragmentele de istorie” trăite de ei, care pot ajuta la reconstituirea istoriei recente.
Din perspectivă imagologică, în condițiile în care relațiile cu celălalt recapătă un rol tot mai important în plan socio-politic, nu putem decât să constatăm, în concordanță cu Ion Bogdan Lefter, că românii au încă o mare doză de neînțelegere față de minoritățile etno-culturale, că există multă intoleranță din partea majorității față de diferența specifică a „celuilalt”. însă acest fapt este explicabil, în opinia lui Bogdan Lefter, la un popor abia ieșit dintr-o lungă perioadă de totalitarism, care l-a „analfabetizat” politic și civic.
în aceste condiții, credem că lucrarea noastră, care are ca subiect imaginea etnicilor germani la românii din trei județe transilvănene, poate contribui la umplerea unui gol, și să reprezinte, totodată, un punct de plecare spre analize mai ample și spre o înțelegere mai profundă a celui de lângă noi, cu rezultate benefice pentru o evoluție pozitivă a societății românești.