Autofictiune al carei personaj central este chiar Marius Oprea, romanul prezinta un „oras al nebunilor” intr-o lume a nebunilor, cu eroi dintre cei mai stranii, in special nebuni, dar si personaje cunoscute, precum preotul Corogeanu din Tanacu. Nu lipsesc nici figurile de politicieni, mereu in mijlocul controverselor. Uneori iubiti, alteori contestati, sint persoane cu o imensa notorietate, care de multe ori se intoarce impotriva lor. Iar locuitorii „orasului nebunilor” pregatesc o preluare a puterii si infiintarea unui nou stat. Cu o doza necesara de ironie, un adaos de realitate cotidiana si mult umor, Turma pastorului mut schiteaza tabloul unei lumi in aparenta normale, insa populata de idei si scene dintre cele mai absurde. O lume pe care multi dintre noi o recunoastem din viata de zi cu zi, care uneori ne infurie, alteori ne distreaza, dar care ramine mereu aceeasi.

„Prin acest roman, romancierul Marius Oprea se ia la trinta cu istoricul Marius Oprea. Lupta n-are un invingator, desi tare ma tem ca romancierul e mai iertator decit istoricul. Mai «de gasca». Mai simtitor. Mai de-ai nostri, cu bune si cu rele. Marius Oprea a fost, la baza, poet. De-un leat cu alte vlastare viguroase, Simona Popescu, Caius Dobrescu si Andrei Bodiu, vegheate parinteste de Gheorghe Craciun si de Alexandru Musina. Acum isi cauta axa lumii, gasind-o la Spitalul Socola din Iasi, si pe ramurelele ei a pus povesti. Intortocheate. Fascinante. Macabre. Sumbre. Amuzante. Purificatoare. Eliberatoare.” (Ovidiu Simonca)

„In cartea lui Marius Oprea, orice imagine vizuala e trecuta prin filtrul gindului: «puii de vrabie vor zbura peste aceeasi iarba, cu ochii atintiti peste alte intimplari». Sau, din nou, obsesia timpului: «M-am indepartat de marginea usii, mergind cu spatele; de parca fusesem martor la ceva ce nu trebuia sa vad. Ar fi trebuit sa merg cu spatele pina la capatul lumii». Reflectii de poet sau de filosof te surprind la tot pasul. Un roman de exceptie, greu de incadrat in proza noastra actuala, care nu prea se incumeta sa exploreze adincurile... Iata un extras dintr-o scrisoare trimisa din «iad»: «Nu vreau sa-mi pierd speranta, dar generatiile viitoare, cind vor citi istoria adevarata a suferintelor acestui neam, nu vor putea crede ceea ce a fost». Si din sala de festivitati a spitalului de nebuni se auzea un strigat, repetat pe mai multe voci: Traiasca Republica Libera Socola!” (Nora Iuga)