Textul amintirilor este o mărturie, frapantă prin detalii, despre începuturile spartane ale regimului kemalist, în peisajul primitiv al Anatoliei centrale. Autoarea este o româncă, Anișoara, o iubire necunoscută până acum a lui Atatürk. La un capăt al acestei istorii este Mustafa Kemal care «la o măsuță de meze (...) punea la cale soarta Turciei» și care-i încredința Anișoarei, atunci când lipsea din Ankara, valiza în care-și păstra «toată averea lui» pentru a o adăposti sub patul ei. La celalalt capăt este părintele națiunii, cu autoritatea sa necontestată, observat în decorul oficial al palatului Dolmabahce, în ambianța cluburilor selecte din Istanbul sau pe puntea iahtului, în plimbările sale estivale pe apele Bosforului.” - FLORIN ȚURCANU

„Pașa, am venit să-ți cer o favoare, prima și ultima. Viața, pentru mine, este prea dificilă aci. Ieri, pentru prima oară, m-am hazardat să mă duc pe jos în oraș și toți copiii au început să-mi arunce pietre și să-mi strige «ghiaura». în jurul meu simt numai ostilitate, înconjurată de santinele și sute de ochi... cari mă fixează. Acuma trimiteți peste tot în Italia și Rusia oameni. Vă rog, trimiteți-ne și pe noi cu o misiune oarecare, nu are să vă pară rău. Soțul meu este inteligent, cunoaște limbi, este muncitor, are să vă fie de mare folos.” - ANIȘOARA TULçA

„Când sunt departe, mă gândesc: la Ankara este o femeie care îmi este o adevărată prietenă, ea este bună, loială și absolut dezinteresată, în fine, am și eu o prietenă. Nu te uita [că] în jurul meu sunt mii de dalcauci, toți pentru interesul lor. Mâine, dacă aș cădea de la putere, ei ar fi printre primii să-mi dea cu piatra. Inima mea este solitară, nu am niciun prieten și mă simt izolat și singur în mulțimea asta. Eram creați să ne înțelegem, ce păcat că nu-i posibil.” - MUSTAFA KEMAL (cuvinte atribuite acestuia în amintirile Anișoarei Turca