Ana, Regina. Acasa pentru totdeauna
- Carte în stoc
- Livrare estimativă în 2 zile
Mulți din strămoșii ei au avut pe umeri soarta Europei. Unii au fost eroi, iar câțiva au fost sanctificați. Regina a mers la război ca simplu soldat, iar apoi a acceptat, alături de noi, soarta de a aștepta și de a spera. Nu ar fi putut exista pe pământ cineva care să ne stea alături cu atâta credință și curaj. Soarta a pus-o alături de Elisabeta, Maria și Elena, Reginele României.
Majestatea Sa Regele Mihai I al României
Sper ca generațiile pe care noi le-am crescut să continue lucrul pe care Regele și înaintașii lui l-au făcut. Familia noastră aparține acestei țări. Sunt convinsă că urmașii noștri vor avea forța și inspirația de a se identifica deplin cu sufletul țării.
Există o poezie pe care România o are, eu am văzut-o. în păduri, pe câmpuri, în văile românești totul cântă. Copiii mei s-au dăruit acestei idei, și astfel și-au găsit identitatea. Regele și-a crescut fiicele pentru România. Poporul nostru este dăruit cu un talent enorm. Oamenii trebuie lăsați să prindă curaj, fiindcă au fost complet culcați la pământ. Dacă românii ar reuși să fie din nou mândri de ei înșiși, ar ajunge departe!
REGINA ANA A ROMâNIEI